Cu Lumea În Spate

În viață e ca și în natură: o mulțime de elemente, dar dacă știi să le potrivești, vei avea întotdeauna un tablou de excepție.

Tag Archives: proprietari

Proprietari și chiriași în Timișoara

Din păcate, sau din fericire, depinde cum privești problema, sunt chiriașă de aproximativ 8 ani. În acest timp am avut experiențe frumoase sau mai puțin frumoase cu deținătorii spațiului pe care l-am închiriat. Recent, o poveste mai nefericită despre o proprietară ”puțin mai sensibilă”.

 

Am locuit în apartamentul din care am să mă mut în curând timp de 1 an și 2 luni. Personal m-am întâlnit o singură dată cu proprietara, o persoană tânără și chiar drăguță de altfel. Ni s-a stricat mașina de spălat, ne-a adus alta, s-a stricat dușul, l-a înlocuit. Nu locuiește în țară, iar colega de apartament era cea care ținea legătura cu ea. Așa că nu am prea apucat să stăm de vorbă, asta până recent. Pentru că ne mutăm și era nevoie să stabilim ultimele detalii, ne-a anunțat că va veni să discutăm. Nu a anunțat însă și când, ci a spus că în weekend pentru că aveam și noi 2 zile libere. Ne așteptam să dea vreun semn când ajunge, nu era să stau în casă până când apare și don’șoara. Cum semnul a întârziat să apară, ne gândeam că a renunțat la ideea de a veni, și mi-am văzut de ale mele.

index

 Duminică seara ajung și eu acasă și ce să vezi: un bilet pe care scria că a trecut pe la apartament dar noi n-am fost de găsit, pe un ton cumva acuzator, și că trece a doua zi să-i dăm banii pe chirie și cheltuieli. Eu, șoc! În primul rând a intrat fără să ne anunțe în apartamentul pentru care noi plăteam chirie și unde avem toate lucrurile. Nu că mi-ar lua ceva, dar din principiu, asta nu se face. În al doilea rând,