Cu Lumea În Spate

În viață e ca și în natură: o mulțime de elemente, dar dacă știi să le potrivești, vei avea întotdeauna un tablou de excepție.

Tag Archives: natura

Copilăria la țară

IMG_0642

Iubesc natura! Întotdeauna am fost fascinată de verdele ierbii, de albastrul cerului, de stelele nopții, de munți și lacuri, de tot ce e natural și cât mai puțin modificat de om. Și asta pentru că mi-am petrecut o mare parte din vacanțe la bunici, la țară. Nu era genul de timp în care ești răsfățat în toate felurile de bunici, sau colinzi ulițele satului cu alți copii sau ai ceva de spus în legătură cu organizarea propriului timp. Totul mi-era calculat în funcție de treburile agricole din gospodărie.

IMG_0605

Încă de foarte mică am fost învățată să muncesc.  Copil fiind, uram dar iubeam în același timp mersul la câmp. Îmi uram bătăturile, mâinile aspre, durerile de mușchi, mă chinuia trezitul de dimineață (ora 7:00 de multe ori), căldura și mușcăturile de furnici sau alte bâzâitoare cu ace. Dar iubeam în același timp aerul curat, liniștea dealurilor, frăgezimea ierbii, gustul mâncării proaspete și a apei de fântână. Iubeam dealul, copacii și alergatul desculță. Încă mă întreabă lumea care nu mă cunoaște: „Adela, dar ce ai tu cu copacii?”

O tură de scufundat la bazin

 09scafandru

Și uite așa am mai adăugat de curând la listuța mea o altă activitate, o experiență cu totul nouă până acum: scufundatul. Există mai multe opțiuni pentru a face acest lucru. Se poate încerca o dată, bifezi c-ai făcut-o și pe-asta și cam atât. O altă variantă e să faci cursul pentru a-ți lua brevetul, care îți permite să mergi să te scufunzi oriunde îți dorește inimioara. Cursul pentru brevet include o parte teoretică și una practică. Partea practică începe de cele mai multe ori la un bazin, pentru că e mult mai ușor să te acomodezi cu echipamentul într-o apă cât se poate de limpede și cu posibilitatea de a ieși repede la suprafață. Mai apoi se face ieșirea la apă: un lac, la mare sau oriunde îți permite locul. Am să povestesc pe scurt cam ce cuprinde partea de inițiere. 

 

Pentru început, eu am făcut partea de bazin. Am învățat echipamentul și am intrat în apă pentru a face niște exerciții simple. În primul rând am învățat semnele importante pe care le folosești sub apă, apoi cum scoți sau bagi aer în vestă pentru a te putea scufunda sau ieși la suprafață.  Cel amai important este cât de repede te obișnuiești să respiri. Respirația se face în totalitate pe gură și primul sentiment experimentat a fost că nu am suficient aer. Tentația a fost în permanență să ies afară, să dau masca jos și să inspir adânc pe nas.

 

Ceea ce am făcut sub apă erau rezolvările la niște posibile situații mai puțin plăcute, pentru a nu intra în panică în caz că se întâmplă. Dacă scoatem detentorul din gură, parte de echipament prin care respirăm, el se va umple de apă. Așa că cele două variante de a-l goli de apă sunt:

Pe timp de iarnă sau vară, hai la Văliug!

Am rămas restantă cu un articol despre o promisiune pe care mi-am făcut-o în primul rând mie: și anume să nu treacă zăpada până nu pun schiurile în picioare. Datorită unor prieteni minunați, m-am ținut de promisiune și am urcat la Văliug cât încă a mai mers pârtia. Cu multă bucurie spun: checked!

Am vorbit cu Tanti gazdă să ne țină 2 camere ca să putem rămâne peste noapte, ne-am făcut bagajele și am plecat de la ploaia din Timișoara spre zăpada de la Văliug. Tanti gazdă este foarte de treabă și vorbăreață, iar pe soțul ei, nu prea am reușit să-l vedem la față. Aparent, ea era cea care conducea afacerea. Femeie gospodină, ne-a dat să gustăm din preparatele ei pentru iarnă (murături, cârnaț afumat), ne-a arătat dulapurile pline de țesături tradiționale și ne-a povestit despre fiica ei pictoriță, arătându-ne câteva tablouri de pe pereți. Seara apare și domnul soț în peisaj și ne punem la o dezbatere pe tema politicii în zona Văliug.

 XALE4O166929-02

Cu statut de cazați permanent erau 2 personaje canine, fiecare cu o personalitate bine dezvoltată. ”Ea câine” foarte stilată, cu părul pe ochi, frezată și țanțoșă dar și foarte lipicioasă. ”El câine”…ei bine, el puțin mai ciudat. Când l-am văzut prima dată am zis că-și bate joc de mine, pentru că stătea cu limba scoasă. Mi-am zis, ia uite ce câine urâcios, nici nu mă cunoaște și deja îmi scoate limba. Am aflat repede că era o stare permanentă a limbii lui, adică pe-afară, așa că l-am iertat pentru întâmpinarea nepotrivită. Dar curând am aflat că are o treabă cu picioarele în mișcare și sare să muște. Într-un moment de neatenție,

Centrul de echitație și agrement Herneacova

Am mai vorbit despre cai, și am să mai vorbesc, pentru că asta e: ÎMI PLAC! Am încălecat până zilele trecute o singură dată în șa, și în rest, la liber pe dealurile satului de la bunici. E frumos să călărești la liber pentru acele senzații tari de ”getting wild”, dar în același timp mai ai parte și de altfel de senzații, mai puțin plăcute, și anume răni pe partea din dos. Așa că recomand a se folosi de cele mai multe ori un cal cu șa.

 

De mărțișor am primit un cadou mai mult decât frumos: o vizită la Centrul de agrement și echitație Herneacova. Împrejurimile sunt superbe, cu dealuri împădurite și multă liniște. Îmi și imaginez ce frumos poate să fie locul odată ce vine primăvara, cu flori și miros de iarbă proaspătă. Și mai mult decât atât, dacă ai experiență cu caii, ai posibilitatea să ieși cu ei pe traseele din împrejurimile centrului, la o plimbare prin natură.

Ca să ajung la locul de manej, am intrat prima dată în hala unde se află boxele cailor. Pentru fiecare cal erau menționate rasa, numele calului, vârsta și de unde este originar. Ce să spun, care de care mai frumoși! Dar cel mai mult am fost impresionată de rasa frizienilor. Două ”gagici” focoase au fost legate la căruță, și am avut ocazia să le observ mersul țanțoș și postura impunătoare. Iar într-o boxă îl zăresc și pe domnul armăsar frizian,

Aventură la schi la Muntele Mic

Început de an, bateriile încărcate, doza de optimism și energie prezente, planuri, calcule, listuțe, aspirații – checked. Și pentru că tot e vremea de zăpadă și pârtii, și pentru că îmi doresc așa mult să nu pierd momentul iarna asta, mă auto impulsionez cu amintiri despre o altă iarnă cu schi, cândva în trecut.

 IMG_7373

Vineri seara, eu încă la muncă. Afară începuse să ningă ca-n povești și m-a prins un dor de munte cu zăpadă, de un schi, o căzătură zdravănă, un îngeraș în zăpada de 1m. Mă gândesc repede pe cine pot să sun, cine ar mai veni, mă gândesc la puținii bănuți din portofel și de la cine pot lua împrumut o pereche de clăpari (schiuri aveam deja). Încep să gândesc cu voce tare,