Cu Lumea În Spate

În viață e ca și în natură: o mulțime de elemente, dar dacă știi să le potrivești, vei avea întotdeauna un tablou de excepție.

Tag Archives: muzică

Chitara, stres și relaxare

chitare

Îmi place mult să cânt. Nu e nimic public, sau aproape niciodată public, dar mi se întâmplă des. Ceva în genul vestitului cântat la duș, sau la spălat vase, mă trezesc uneori cântând chiar pe stradă, atrăgând priviri ciudate în jurul meu  😯 . Acum vreo 10 ani, ai mei părinți mi-au făcut cadou o chitară. Istoria ei nu e una fericită pentru că mai mult era pensionată decât în acțiune. Am început lecțiile cu un profesor de la școala populară de arte. M-am ținut de treabă cam 2 luni, timp în care am învățat cât de cât să schimb acordurile de bază, și plictisită, poate chiar supărată că nu puteam cânta nici o melodie, am renunțat pentru vreo 3 ani. Nu știu, probabil îmi imaginam că pocnesc din degete și am deja un repertoriu propriu.

Nu cunosc teorie muzicală, și până la un moment dat nici nu e nevoie de ea. Dacă ințelegi teoria însă, devine mai ușor, mai logic. Nu e totul ca o poezie pe care o înveți vers cu vers, ci totul capătă sens. Dar acolo e din nou nevoie de muncă, multă muncă. Mi se părea ciudat că un lucru care de obicei mă relaxează, a devenit un lucru care cere efort :roll: . Să repeți aceeași melodie de zeci de ori până când iese așa cum trebuie e mai mult decât obositor. E frumos să te uiți la un artist pe scenă și să trăiești un moment creat de el. Dar pentru acel moment există zeci de ore în spate de greșeli, de exersat și de perseverență.

Am crezut că e sichitara alb negrumplu, sau mă rog, mai simplu de atât. Chitara e relativ ușoară comparativ cu alte instrumente, dar instrument fiind, nu e deloc ușor să ajungi să-l stăpânești. E nevoie de timp, de nervi și de răbdare. M-am reapucat de studiat când am ajuns la Cluj, la facultate, și am intrat într-un cenaclu de folk. A fost perioada în care am avut de câteva ori ocazia să cânt pe scenă, doar voce, dar alături de chitariști. A fost emoționant și frumos. Din nefericire,

La Dance Stage Timișoara se dansează

Vorbeam într-un articol anterior despre cât de străină a început să-mi fie viața de noapte și ieșitul în oraș. Asta rămâne încă bătut în cuie însă cu o mică excepție: sâmbăta în Dance Stage, locul unde se dansează. Nu contează de la ce club de dans ești, până la urmă nici nu contează dacă știi să dansezi. Important e că acolo lumea se strânge în fiecare sâmbătă seara ca să petreacă prin dans.

 

269555_376182082460574_842582817_nParty-ul se ține în sala de cursuri, spațioasă, creată special pentru dans, cu oglinzi uriașe pe unul dintre pereți. Există suficiente mese și scaune pentru cei obosiți și un bar vă stă la dispoziție cu beuturi alcoolice sau nonalcoolice. Foarte important este că în sală nu se fumează, deci în timp ce gâfâi în timpul unui dans mai alert, nu inspiri și fum de țigară. Pentru nefumători e cu atât mai bine. Fumătorii nu trebuie să-și facă însă probleme, există spațiu amenajat pentru fumat chiar în holul din care se intră în sală.

 

În plus, am fost fascinată de onestitatea oamenilor care frecventează party-ul de sâmbătă. După ce mi-am fumat țigara pe hol, am intrat în sală fără să-mi iau însă și poșeta cu mine, o lăsasem afară pe masă. Când m-am trezit și eu că-mi lipsește geanta, trecuse aproape o oră și fug disperată s-o caut. Am fost foarte impresionată și de-a dreptul surprinsă că geanta mea și evident, tot ce era în ea, erau neatinse. Faini oameni!

 

Se dansează cam de toate: societate, latino și dansuri de grup. Se încurajează bunele maniere și bineînțeles distracția la maxim. Lumea este drăguță, zâmbitoare și întotdeauna doritoare să mai explice celor care nu cunosc câte o figură nouă de dans. Se organizează petreceri tematice de sărbători și nu numai și se prezintă din când în când o coregrafie nouă.

 

Intrarea este 10 lei, sumă în care este inclusă o băutură de la bar. Adresa este pe Str I.M. Pestalozzi, Nr. 20/A (intrarea de pe Str. Cuvin). Pentru mai multe detalii despre organizatori și activități, puteți vizita pagina oficială 

 

Indicat să aduceți haine de schimb și papuci comozi pentru dans.

Vă aștept la o seară de dans!



Un talent mai puțin cunoscut

Un singur om, o chitară, mult talent și originalitate. Tipul parcă are o întreagă formație în spate, și totuși e un singur om. Mi l-a recomandat un prieten ca și exemplu de cântat la chitară, și nu mai știam cum să-l înjur…mda, am observat că în momentul în care ești uimit de ce poate să facă cineva, chiar dacă este admirație ceea ce simți față de acel om, îți vine să-l lauzi puțin cam așa : „Du-te dracu, nu ești normal! Să mori tu! Nuuu cred, cât de idiot poți să fii!” și lista continuă.

 

Acest Jon Gomm a început să cânte la ukulele la vârsta de 2 ani. Ca o paranteză, sincer, am aflat ce înseamnă ukulele, un cuvânt ce mi se pare prea haios de pronunțat, acum câteva zile. Mă sună soră-mea să-mi spună mega încântată că i-a cumpărat de Moș Nicolae la Radu, băiețelul ei de 2 ani, ukulele. Răspunsul meu: „Uku-ce? Și cu ce se mănâncă?”.

 

Îmi explică ea că Radu, după ce mă văzuse pe mine cu chitara, transforma orice jucărie în instrument de cântat. Pentru că nu i-ar fi folosit o chitară mare, i-a cumpărat una mică, doar cu 4 corzi, care se cheamă ukulele…Aha! Am mai învățat și eu ceva. Revenind la subiectul nostru, după ce a cântat 4 ani la ukulele, a început cu lecțiile de chitară clasică, la 6 ani. La 12 ani deja cânta împreună cu tatăl său, iar ca adolescent a încercat și chitara electrică. Așa că „pasionat” este cuvântul cu care l-aș caracteriza.

 

Interesant este că nu s-a mulțumit să fie doar un bun chitarist. Cred și eu că omul talentat se mai plictisește făcând același lucru prea mult timp, așa că s-a gândit să-și creeze un one man band. Așa s-au născut, folosind doar chitara rece pe care o ținea în brațe, sunete de tobe, de bas, chitara electrică. Cel mai mult m-a uimit faptul că folosea dezacordajul ca tehnică. Când l-am auzit prima dată mă tot așteptam să sune din ce în ce mai prost chitara de la atâta dezacordat, dar am realizat că omu’ știa ce face, și suna mai mult decât bine de fiecare dată. Ca să fie pachetul complet, după un intro fabulos cu chitara, îmi mai trântește și o voce caldă și cu un timbru deosebit. Tot singur își scrie și piesele.

 

Nu l-a interesat niciodată să fie comercial. Cântă prin pub-uri sau la festivaluri în Anglia și Europa, iar CD-ul pe care și l-a înregistrat singur acasă, „Hypertension”, a fost vândut în peste 10 mii de exemplare fără a avea în spate o promovare intensă. Deși are un număr frumușel de vizualizări pe youtube, vreo 3 mil jumate, e mult prea mic în fața lui Gangnam style. Mă tot întreb de ce…

Dacă sunteți interesați de mai mult, site-ul oficial

http://www.jongomm.com/home.cfm