Cu Lumea În Spate

În viață e ca și în natură: o mulțime de elemente, dar dacă știi să le potrivești, vei avea întotdeauna un tablou de excepție.

Tag Archives: haite

Despre maidanezi, povestiri din vârful gardului

Au fost și sunt multe discuții pe tema câinilor străzii și mulți au venit cu soluții de tot felul. Nu, nu sunt de acord ca ei să fie eutanasiați, dar nici nu sunt de acord să stea pe străzi, să bage frica în oameni sau chiar mai mult, să se întâmple accidentele de tot felul care s-au și întâmplat de altfel. Totul pornește de la oameni, câinii ăștia nu ajung pe străzi decât dacă li se dă drumul și până la urmă tot oamenii sunt cei care protestează dacă soluțiile sunt radicale (ce-i drept, altă categorie de oameni). Tot de un război al oamenilor contra oameni vorbim, bietele animale sunt doar prinse la mijloc . Dar nu am să fac o analiză pro și contra, ci o să vă povestesc o pățanie de-a mea cu distinșii maidanezi.

caini vagabonzi

S-a întâmplat în perioada când lucram în ture de noapte. Îmi plăcea să merg pe jos spre casă, mai ales că la ora aia (5 dimineața) e liniște, aer curat și întotdeauna mă relaxa. După câteva ore de muncit cu muzica din pub urlându-mi în timpane, liniștea părea o valoare de mare preț. Problema cu liniștea din toiul nopții e că alături de ea vin opțional altfel de evenimente, mai puțin plăcute. Cum veneam eu liniștită pe Pestalozzi, o stradă lată și lungă, observ, pe partea cealaltă a drumului, un câine.

Sunt obișnuită cu câinii pe străzi și știu că dacă e unul, nu prea are treabă cu tine. De după un gard însă, apar alții 2. Îmi captează toată atenția, cu dorința de a fi lăsată în pace. Însă…stupoare! De după un gard mai apar vreo 3 sau 4. Deja mi-era frică, însă părea că nu m-au observat, sau probabil că nu sunt  demnă de luat în seamă. Încă speram că voi ajunge acasă în liniște, doar aveau ce adulmeca pe partea lor de drum.

Mi-am făcut degeaba speranțe, pentru că într-un final, mai observ încă vreo 2, și realizez că liderul haitei era printre aceștia din urmă. Și m-a văzut. Și eram cam singura viețuitoare mișcătoare de pe stradă la momentul respectiv, nici măcar mașini nu treceau. Așa că, game on: ei împotriva mea! Se pornesc unul după altul înspre mine, lătrând, evident, nu cântând din păcate. Aveam câteva secunde la dispoziție să-mi calculez mișcarea.