Cu Lumea În Spate

În viață e ca și în natură: o mulțime de elemente, dar dacă știi să le potrivești, vei avea întotdeauna un tablou de excepție.

Tag Archives: calul

Centrul de echitație și agrement Herneacova

Am mai vorbit despre cai, și am să mai vorbesc, pentru că asta e: ÎMI PLAC! Am încălecat până zilele trecute o singură dată în șa, și în rest, la liber pe dealurile satului de la bunici. E frumos să călărești la liber pentru acele senzații tari de ”getting wild”, dar în același timp mai ai parte și de altfel de senzații, mai puțin plăcute, și anume răni pe partea din dos. Așa că recomand a se folosi de cele mai multe ori un cal cu șa.

 

De mărțișor am primit un cadou mai mult decât frumos: o vizită la Centrul de agrement și echitație Herneacova. Împrejurimile sunt superbe, cu dealuri împădurite și multă liniște. Îmi și imaginez ce frumos poate să fie locul odată ce vine primăvara, cu flori și miros de iarbă proaspătă. Și mai mult decât atât, dacă ai experiență cu caii, ai posibilitatea să ieși cu ei pe traseele din împrejurimile centrului, la o plimbare prin natură.

Ca să ajung la locul de manej, am intrat prima dată în hala unde se află boxele cailor. Pentru fiecare cal erau menționate rasa, numele calului, vârsta și de unde este originar. Ce să spun, care de care mai frumoși! Dar cel mai mult am fost impresionată de rasa frizienilor. Două ”gagici” focoase au fost legate la căruță, și am avut ocazia să le observ mersul țanțoș și postura impunătoare. Iar într-o boxă îl zăresc și pe domnul armăsar frizian,

Calul, frumusețe și putere

 

Fiecare dintre noi are un animal preferat. Poate pentru că ne regăsim în existența acelui animal, poate ne leagă o poveste frumoasă de aceste ființe, poate doar fiindcă le considerăm niște creaturi minunate. Eu sunt genul de om care și-a petrecut vacanțele copilăriei la țară.  Gospodărie mare, curte, grădină, grajduri și multe animale care umpleau spațiile astea. Copil fiind, mă împrieteneam cu ele, încercam să le imit, erau participanți activi în toate jocurile mele și sufeream de fiecare dată când venea timpul sacrificărilor.

 

Chiar dacă unele dintre animale pot fi îngrijite cu ușurință și în casă, câini sau pisici de exemplu, animalul care mi-e mie la suflet nu ar opta pentru un apartament, și sunt convinsă că nici proprietarii lor. El este CALUL, un animal puternic, frumos, care a fost folosit pentru diverse activități de către om încă din cele mai vechi timpuri. Dar cred că cele mai importante și speciale aspecte sunt legăturile care se formează între om și cal, iar frumusețea constă în respectul reciproc dintre cei doi.

 

 

Mă uit întodeauna cu drag la filme care au ca și personaj principal un cal. Mi se pare fantastic cât de expresiv poate să fie acest animal prin mișcări, prin priviri, prin atitudine. E inteligent, sensibil și în același timp ambițios și puternic. E un amestec de caracteristici frumoase, poate chiar opuse, dar care creează un ansamblu de succes.

Câteva filme ce merită văzute:


Spuneam că animalele pot deveni preferatele omului dacă acesta se regăsește ca spirit sau dacă îi leagă vreo poveste. La mine se potrivesc ambele variante. Bunicii mei aveau printre alte animale și 2 cai frumoși :) (nu șasă cai, doar 2 frumoși). Iar tata este veterinar de meserie și iubește caii chiar mai mult decât mine. Așa că având cu ce și pe cine să mă impulsioneze, am început de la vârste fragede să călăresc. Fără șa sau cizme asortate, ci în cazul în care nu aveam hățurile, era suficient de bună și coama calului. Este o senzație unică să simți legătura dintre tine și calul care te poartă în spate și chiar mai mult, din acest motiv mă simțeam obligată să-l respect mai mult decât mă așteptam ca el să mă respecte pe mine. Și îmi venea să-i mulțumesc pentru fiecare secundă în care nu dădea cu mine de pământ.

 

Prima mea iubire față de un băiat este legată tot de țară și tot de cai. În loc să ne petrecem sărbătorile prin discoteci, la fel cum făceau mulți tineri de vârsta noastră, preferam de multe ori să mergem cu caii pe dealuri. Înconjurați de liniștea naturii, cu pletele în vânt, călăream prin soare și ne odihneam la umbră de nuc.

 

Nu sunt în totalitate de acord cu vestitele curse de cai pentru că pentru majoritatea deținătorilor, caii nu sunt decât o sursă de venit, nu sunt decât un obiect de care te descotorosești la primul accident care nu le mai permite să concureze. Oare așa ar trebui să facem și cu oamenii? În momentul în care sunt atât de bolnavi încât să nu mai poată avea grijă de ei înșiși, ar trebui să-i împușcăm în cap pentru a scăpa de suferință? Poate pentru unii e cea mai ușoară variantă, dar oricât de inuman mi s-ar părea, părerile pe acest subiect sunt împărțite.

 

calarie

Nu foarte de mult, l-am văzut după multă vreme și pe tata călărind. M-a impresionat cât de sigur era pe el, și fără prea multe eforturi, căluțul asculta fiecare comandă. Am uitat să menționez că tata a fost călăreț profesionist în tinerețile lui (nu că l-aș suspecta de bătrânețe cum zice el :), doar că a trecut ceva vreme). Avem noi doi un vis cum că am pune pe picioare un centru de echitație, cine știe, poate chiar se va întâmpla cândva.

 

Singura problemă în a iubi caii e că e greu să ai un cal al tău, mai ales dacă locuiești la oraș. Ar fi chiar comic să încerci să bagi calul în lift ca să poată ajunge la etajul 7 al blocului. Dar îmi place că există chiar și în împrejurimile Timișoarei locații dedicate iubitorilor de cai. Și din fericire, mulți dintre noi încă mai avem vreun sătuc de unde ne tragem și unde nu toți agricultorii s-au gândit să renunțe la cai în favoarea tractorului. 

 

El este calul, un supraviețuitor în timp, un animal care a făcut istorie, un prieten de nădejde.