Cu Lumea În Spate

În viață e ca și în natură: o mulțime de elemente, dar dacă știi să le potrivești, vei avea întotdeauna un tablou de excepție.

Tag Archives: calatorii

Timișoara – Viena, Europa pe motor (zilele 2-3)

IMG_0156

Începutul concediului pare din ce în ce mai îndepărtat pe măsură ce trec lunile. Din păcate, sau din fericire, acest sfârșit de an a fost unul foarte plin și am rămas în urmă cu articolele despre mirifica lună iulie/2014. Așa că, la început de 2015, mulțumesc anului 2014 pentru că a avut o lună iulie 😀  M-am uitat pe poze ca să-mi amintesc ce am făcut a doua zi la Viena, și realizez cât de lungă e o zi, și cât de multe poți face dacă îți organizezi bine timpul. 

Ne trezim de dimineață, că doar așa se face în concediu  😀 . Ne uităm pe geam și ne place ce vedem: muuult soare, atâta așteptam. Totuși, nu putem să ne continuăm lista de vizitat pentru că, așa cum am menționat în articolul precedent, nu mai aveam hărți la GPS. Din acest motiv, eu eram pe post de GPS, cu telefonul în mână, urlând prin cască: „La prima intersecție facem dreapta!”. ”Ceeee ai zis? Aici?” ”Daaaa, dreapta, dreaptaaa! ” Am ajuns cu bine la destinație, și am cumpărat un nou GPS, care, fiind nou, are mai multe opțiuni. Cu atât mai bine. Problema acum era montatul, trebuie legat la borne. Chiar dacă am încercat noi să-l montăm, nu aveam uneltele necesare pentru asta. Așa că cei de la magazin ne-au îndrumat spre un service. Îl găsim repede, e aproape. Dar e închis; prin străinătățuri au un program foarte interesant de lejer. Stăm afară și așteptăm. La un moment dat iese un roacăr mare, foarte serios, cu păr lung și ochelari pe nas, și fugim la el să-l întrebăm dacă ne poate ajuta. Îi explicăm ce avem nevoie, Cavalerul vorbește bine germana. ”Sigur, dă-mi cheile!” zice roacărul. Se urcă apoi liniștit pe motor, spunându-ne să revenim într-o oră. Pleacă și dispare după primul colț  😯 . Hmmm, oare tre’ să ne luăm bilet de avion înspre casă? 

Căutăm un loc unde să bem o cafea cât așteptăm. Facem tot felul de scenarii, cum că am dat cheile unui oarecare în stradă și oare care sunt șansele să nu fi fost persoana care credeam că este? Ne întoarcem după o oră, oarecum cu frica în sân. Vedem la capătul șirului de motoare și pe Furia Albă. Phhhiuuu! Nu ne-a părăsit  😮 . GPS-ul era instalat frumos, îi mulțumim omului pentru serviciu și după ce am butonat puțin pe el să vedem ce vrea, ne calculează ruta spre Schonbrunn. Cu toți căluții, înainte!

Locuri de parcare găsești cam greu, dar există opțiuni. Furia Albă stătea de fiecare dată minunat lângă spațiile pentru biciclete, camuflată perfect 😎 .IMG_0072

Timișoara – Viena, Turul Europei pe motor (ziua 1)

După descrierea generală din articolul trecut a călătoriei noastre, o să o iau cu începutul. 2 Iulie. Ne trezim devreme. Nu știam cum vom rezista la un drum de peste 500 km, așa că ne-am luat marje de siguranță în privința timpului. La ora 7:00 încercam pentru prima dată montatul rucsacului la mine în spate. Primele dăți m-am urcat pe motor cu rucsacul în spate, până am realizat că mă chinui inutil. Așa că nu după mult timp am schimbat tactica, eu mă așezam frumos pe scaun, iar Cavalerul îl aranja pe Domnul încurcă lume în spatele meu. Trebuia să-mi reglez bretelele ca să fie egale, să nu îi simt greutatea și să nu mă tragă în spate sau în lateral. Mai trebuiau montate chingile, lucru care urma să devină ocupația Cavalerului până la sfârșitul călătoriei. Ce mai, mă simțeam ca un prizonier legat bine să nu fugă  :roll: .

Plecăm. Mă simțeam ciudat, parcă toată lumea știa că noi aveam de gând să cucerim lumea  😉 , probabil rucsacul ne dădea de gol. Mă simțeam totuși destul de confortabil, eram pregătită pentru cei 500 de km. Autostrada e chiar ok. Repede, lejer, dar plictisitor. Era să adorm, defapt am și ațipit la un moment dat, dar ținutul capului s-a dovedit a fi o problemă pe motor 😀 . E bine de mers pe autostradă când nu ai ce vedea prin zonă. Iar pe drumul de la Timișoara la Viena chiar nu e nimic spectaculos. Ne-am odihnit de vreo 3 ori pe drum, am mers mult mai bine decât ne așteptam. Ne-am oprit la același restaurant unde am mâncat și când am fost la SCS, Gastland M1 Hotel & Restaurant. E ”all you can eat” , mâncare tradițională ungurească, foarte bună și foarte ieftină. E cam la 20 de km de Budapesta, aproximativ la jumătatea drumului nostru, când ni s-a făcut numa’ bine foame.

b-index-hotel-gastland-m1-paty

Aproape de intrarea în Viena a început să plouă. Când am plecat de acasă am fost puțin îngrijorați de ce vreme o să prindem, pentru că prognozele arătau ploaie cam în toate destinațiile noastre. Așa că ne așteptam să ne plouă…asta nu înseamnă că ne-a și plăcut. Totuși, am ajuns, ne-am cazat și am plecat în oraș. Tot pe ploaie, doar nu era să stăm în casă. Ne ținem de program, 3 zile la Viena ca să putem vizita tot ce aveam în plan. Ne-am scos la imprimantă, pentru fiecare oraș, atracțiile zonei cu adresă și program. Viena e superbă, pe ploaie sau nu, tot frumoasă rămâne. Am ales în primul rând locurile unde se putea vizita cu un acoperiș deasupra capului, ca să ne ferim de ploaie. Așa că am plecat direct la Casa lui Mozart. Am băgat adresa în GPS, și ne-a dus până la intrare, chiar dacă teoretic nu cred ca aveam voie pe-acolo cu motorul, fiind zone pietonale. Ce sa-i faci Domle’, nu suntem din zonă, noi ascultăm de GPS :tounge:  .

Turul Europei în 4567 km pe motor

Am lipsit din țară o lună întreagă, lună în care am realizat încă o mică parte din visele mele: să călătoresc prin lume. Eh, lume e un pic mult spus, am rămas prin Europa, dar bucuroasă, pot să spun că am mai adăugat pe lista mea de locuri vizitate, câteva cu greutate. Destinație principală a fost WDW (World Ducati Week) de la Misano Adriatico, și tot restul călătoriei s-a învârtit în jurul datei acestui eveniment.

E o poveste frumoasă, o poveste a mea, din care face parte Furia Albă (motocicleta), Cavalerul(soferul) și drumul dinaintea noastră. Drumul: acel prieten drag mie care nu mă poate ține departe de el prea multă vreme. Care mă ispitește mereu, orice aș face în restul timpului meu. Iar eu i-am fost alături de câte ori am putut. Motocicleta, acea fantezie încă de prin grădiniță, acel lucru după care întorceam mereu capul iar zâmbetul îmi apărea de fiecare dată pe față. Cavalerul, acea dragoste la care am visat, acel EL care mă întâmpină pe un cal alb, acele sentimente atât de profunde și puternice încât vor rămâne întotdeauna neîmplinite. Una peste alta, se promitea a fi într-adevăr ceva de neuitat. 

Așadar am făcut 4567 km cu motorul și 3 pasageri...da, 3 pe motor: Cavalerul, eu,  și personajul negativ: rucsacul cel încurcă lume. A fost prima experiență de acest gen și evident că am realizat pe parcurs ce am făcut bine și ce nu. Din experiență se învață până la urmă.  😉

harta europa

Dar orice piedică am avut în toată perioada asta, ne-am încăpățânat și am dus-o cu bine până la capăt,  așa cum am plănuit de la început ieșirea.

Pregătirile

Buziaș, un oraș cu istorie

Mulți dintre voi probabil ați fost sau ați auzit de Buziaș, situat la o distanță de 35 km de Timișoara și 26 km de Lugoj. Am trecut de câteva ori prin el, dar nu m-am oprit până acum. Într-o zi cu soare însă, la o plimbare scurtă cu motorul, parcul din Buziaș, ca destinație, este o alegere potrivită.

20140322_153611

Ca o primă impresie, localitatea dă o senzație de loc părăsit, pustiu pe străzi, o benzinărie fără nume și cu o singură pompă te face să te gândești că ar fi fost mai bine să ai suficientă benzină. Intrând însă mai înspre inima orașului, încep să observ casele, care se arată din ce în ce mai somptuoase, cu coloane mari la intrare, multe încă în construcție. Pe fațade sunt trecute numele vilelor, sau castelelor 😎 cum se auto-intitulează. Ca o paranteză, am observat că multe case din Banat au zidite numele și anul construirii pe fațadă. Treceam prin sate și vânam casele care datează de dinainte de 1900 și îmi pierdeam gândurile înspre vremurile acelea, încercând să-mi imaginez cum arăta casa sau locurile acum mai bine de 100 de ani.

Nu mi-am făcut lecțiile de-acasă în privința istoriei orașului, dar parcul mi-a inspirat un aer de vechi, nu de uzat, ci mai degrabă în sensul de demult, din 2 mari motive: colonada din lemn și platanii imenși. Datorită informației magice de pe internet, am aflat mai multe despre orășelul ăsta. Este atestat documentar din sec XIV-XV, iar în 1839 a fost declarat stațiune balneară, datorită bogăției în izvoare cu apă minerală, bazele stațiunii  fiind construite din 1819.

20140322_153835

Promenada acoperită din Buziaș este unică în Europa prin lungimea sa de 500 m, și recunoscută pentru stilul arhitectural bizantin. Sculpturile din lemn sunt sub formă de draperii sau imită dantela. Construită în anul 1875 pentru împărăteasa de Austria, are rol de a proteja de ploaie, soare sau ninsoare pe cei care fac plimbări în parc, iar aerosolii de aici se spune că au efecte curative.

20140322_154315

Nu am auzit foarte multe despre ce fel de tratamente se fac aici, dar tot un articol de pe internet spune că astăzi la Buzias se tratează bolile cardiovasculare, boli ale sistemului nervos central, tulburări neuro-psihice, afecțiuni ale tubului digestiv, afecțiuni ale rinichilor și căilor urinare, boli de nutriție și metabolism și afecțiuni ginecologice. Despre hotelurile din Buziaș

O plimbare la vecinii sârbi, Stara Palanka

Din anul 2010, românii pot intra în Serbia doar cu buletinul. Cu atât mai bine dacă ți se face poftă de pește de la Dunăre și nu ai un pașaport pregătit, pentru că din Timișoara sunt doar 112 km până la locația despre care am să vă povestesc.

Ne-am urcat luni dimineață pe motoare, deși era înnorat, în speranța că previziunile meteo se vor adeveri și va ieși soarele. Frigul nu era extrem, serbiadar parcă totuși ne doream măcar vreo 2 grade în plus. Dar ce nu rabdă omul pentru o plimbare? Prima oprire a fost în benzinăria de la ieșirea din Denta, unde am încercat și eu, ca omul care se oprește pe drum, să caut o toaletă. Mi se spune sec: „Nu e funcțională!”, fără ca răspunsul să vină și cu o soluție. Dar suntem români, cum să nu ne descurcăm? Mă uit de jur împrejur și zăresc, nu departe, o frumusețe de tufă. În afară de niște spini răutăcioși, problema s-a rezolvat cu bine.

Auzisem că la vamă s-ar putea să avem de stat, să ne ia la scotocit, mă gândeam că o să aibă o problemă cu cagulele de vânt de sub cască (îmi și imaginam cum o să scoată mitralierele – of, mă uit prea mult la filme 😀 ) , însă mai puțin faptul că a trebuit totuși să ne vadă fețele, ceea ce e de înțeles, am trecut repede prin vamă. Odată intrați pe teritoriul Serbiei, a trebuit să ne supunem regulilor de circulație cu limită de 80 km/oră în afara localităților și 40 km/oră în localități, asta pentru că nu aveam nevoie de probleme și bani aruncați pe amenzi. Țară străină, încerci să te comporți impecabil.

Peisajul nu se schimbă mult față de România: ne-a ieșit în cale o vulpe din câmp și am speriat un fazan ce stătea liniștit pe marginea drumului. Gunoaiele se simt și ele ca acasă. La intrarea în Vrsac am trecut pe lângă groapa de gunoi, iar pomii de pe lângă erau împodobiți cu pungi luate de vânt, mai ceva ca brazii de Crăciun. Să nu uităm și de strigatul prețurilor de ciorapi la tarabele din centrul orașului sau de lumea din sate care se uită lung din drum la cei care trec. Ce mai, lucruri bine cunoscute din propria țărișoară.

Ajungem într-un final la destinație, în Stara Palanka, unde se termină drumul și începe Dunărea (un braț al ei). De-acolo se poate merge mai departe doar cu bacul. Pe ambele părți este câte un restaurant, și din câte am înțele20140310_132843s nu sunt singurele. La următoarea tură, când va fi vremea mai bună și ziua mai lungă, o să vedem ce altceva mai este în zonă, dar de data asta cel puțin, am fost foarte mulțumiți de ceea ce am avut parte. Localul se numește Dunavski Cvet, mâncarea este delicioasă, iar prețurile bunicele. Se poate plăti în dinari, euro, lei „Da da da, dinari, euro, lei, da da!” ni s-a spus. Partea bună este că meniul este în sârbește și în română, iar partea amuzantă este felul în care este tradus: „sălată srbiască” este doar un exemplu, pe restul le analizați voi (poză). Am încercat o ciorbă de pește (dintr-o porție se satură 3 persoane), mult mai bună decât îmi aminteam eu de când am mâncat ultima dată, și la felul doi, șalău prăjit. La pește este inclusă garnitură din cartofi fierți, cu ceapă.

Oamenii sunt foarte ospitalieri, porțiile sunt pe săturate, iar vara este deschisă, chiar pe malul apei, și terasa.

20140310_142051

Am primit ajutor totuși cu recomandări și traducere de la doctorul Damaschin, care stătea singur la o masă și care vorbea foarte bine graiul bănățean românesc. El este  bătrânul tipic care are ce povesti la anii lui, care este foarte pasionat de istorie și poezie. Am ascultat de la el o poezie în grai bănățean, experiențe din vremea comunismului, traiul în sărăcie și opinii pe tema minorităților. Cred că e frumos, dacă ești bătrân, să ai pe cineva care te ascultă cu drag povestind despre câte și cum au fost…