Cu Lumea În Spate

În viață e ca și în natură: o mulțime de elemente, dar dacă știi să le potrivești, vei avea întotdeauna un tablou de excepție.

Tag Archives: aventură

Despre înconjurul lumii cu autostopul – Rad Timotei

Căutând pe net despre călătorii, am dat de numele lui Rad Timotei alături de cuvintele „Înconjurul lumii cu autostopul”. Mi-a atras atenția din mai multe puncte de vedere: în primul rând orice poveste care include înconjurul lumii pentru mine este mai mult decât fascinantă. De ce? Păi e acel vis al meu, „the” vis, îmi place să călătoresc, să vizitez, să încerc lucruri noi. Pe când la mine e doar stadiu de vis, mai mult sau mai puțin, el chiar trăiește acest vis, care e și-al lui, clar, din momentul în care chiar și fără prea mari posibilități financiare, el e acolo, în lume. Pentru că vrea… și-atât.

Timi

În al doilea rând, după ce tot încercam să-mi dau seama de unde îl știu pe omul ăsta, după câteva aprofundări, mi-a picat fisa. A fost coleg cu mine la facultate, la Cluj. Nu-mi amintesc multe despre el, eram și în grupe diferite, și totuși rușinică mie, având în vedere că din 300 și ceva de studenți în an, băieții îi puteai număra pe degetele de la mâini (poate împrumutând și câteva de la picioare). 

Există și un în al treilea rând: autostopul. Chiar dacă am practicat meseria asta destul de multă vreme în țară, cred totuși că pentru a face asta, mai ales la nivel internațional, îți trebuie o doză de nebunie. Și curaj. Și multă răbdare. Cred că am început să merg singură cu ia-mă nene de pe la 14-15 ani, când mergeam la bunici, o distanță de 65 km. Și pentru că înTimi 4România se obișnuiește să îl recompensezi bănește pe cel care te ajută să ajungi la destinație, am preluat și eu obiceiul, mai mult sau mai puțin. De cele mai multe ori „mai mult”. Nu știu, mi-era rușine să mă dau jos din mașină cu un simplu mulțumesc, deși mă exaltam toată atunci când omul îmi dorea „să fiu sănătoasă” și rămâneam cu bănuții în buzunar. Mai târziu de-abia am adoptat o altă tactică, și anume întrebam frumos de la început dacă se poate fără bani, și era alegerea omului dacă vrea să mă ia sau nu. Dar pe majoritatea fețelor vedeam o urmă de dezamăgire că iar își ocupă omul locul din mașină fără să scoată măcar un picuț din banii de benzină. Și parcă nu-mi place sentimentul de a dezamăgi pe cineva, fie el și un necunoscut, care până la urmă îmi face un favor. Ce să fac dacă e genul de om care nu face favoruri pe gratis?

Voi povesti cu altă ocazieTimi 3 mai multe dintre pățaniile sau aventurile mele cu autostopul. Acum revin la Timotei, sau Timi cum am observat că îl numește lumea. E ardelean, și are un stil de a povesti care pe mine mă încântă la maxim, mai buruienat cum zice el. E plin de umor și citindu-l, parcă ți-e foarte ușor să-i derulezi filmul. Și ce de scenarii are… palpitante, nebunești, extaziante, cu personaje controversate, cu locuri superbe care îți oferă pe tavă povești periculoase. Cam ceva în genul: „În 5 februarie 2013, la ora 12:00 am ieşit din casă (din Madrid) cu direcţia Sahara. Şi pentru că toată lumea are impresia că mă expun la multe pericole în aceste călătorii… tre’ să recunosc că de data asta era să o păţesc urât de tot! Coborând scările, să ies din bloc, am călcat cumva aiurea şi era cât pe ce să îmi rup picioru’! Cu rucsacul de 18 kilograme în cârcă şi grăbit, ca de obicei, nu am calculat bine unghiul problemei. Important e că nu a fost nimic serios şi că mi-am continuat drumul!” 😀

Chiar dacă oamenii te pot dezamăgi foarte ușor, din povestirile lui Timi realizezi că e foarte important să ștTimi 2ii să-i apreciezi pe aceia care sunt deosebiți. Și mai mult, întotdeauna m-a fascinat călătoritul de dincolo de turism, în sensul că lucrurile cu adevărat frumoase le vezi dincolo de ceea ce este promovat și cunoscut. Iar autostopul te ajută să descoperi aceste minunății, obiceiuri, legende ale locurilor, cultura localnicilor, direct de la oamenii care trăiesc acolo. Sunt acei oameni care nu au chef să stea de vorbă cu tine, și asta e, nu-i poți condamna. Dar mai sunt aceia care te încântă cu experiențele, cunoștiințele sau sfaturile lor de viață. Și poți spune că astfel ajungi să cunoști cu adevărat lumea, prin ochii oamenilor de rând. Cum spune și Timi, adevărata plăcere în ceea ce face el, pe lângă faptul că vede atâtea locuri frumoase, se găsește în conversațiile cu oamenii (cu bune sau rele, tot a cunoaște se cheamă).

Eu zic să-l citiți pe el, pe blog, facebook sau să îl urmăriți pe youtube (Timotei Rad). Dacă dați un search cu numele lui o să găsiți interviuri, articole în ziare, emisiuni unde este invitat, cu mențiunea că deține titlul de „singurul român care face înconjurul lumii cu autostopul”. Eu îi zic baftă și să fie sănătos să ne ne înbucure cu cât mai multe povestiri.

O tură de scufundat la bazin

 09scafandru

Și uite așa am mai adăugat de curând la listuța mea o altă activitate, o experiență cu totul nouă până acum: scufundatul. Există mai multe opțiuni pentru a face acest lucru. Se poate încerca o dată, bifezi c-ai făcut-o și pe-asta și cam atât. O altă variantă e să faci cursul pentru a-ți lua brevetul, care îți permite să mergi să te scufunzi oriunde îți dorește inimioara. Cursul pentru brevet include o parte teoretică și una practică. Partea practică începe de cele mai multe ori la un bazin, pentru că e mult mai ușor să te acomodezi cu echipamentul într-o apă cât se poate de limpede și cu posibilitatea de a ieși repede la suprafață. Mai apoi se face ieșirea la apă: un lac, la mare sau oriunde îți permite locul. Am să povestesc pe scurt cam ce cuprinde partea de inițiere. 

 

Pentru început, eu am făcut partea de bazin. Am învățat echipamentul și am intrat în apă pentru a face niște exerciții simple. În primul rând am învățat semnele importante pe care le folosești sub apă, apoi cum scoți sau bagi aer în vestă pentru a te putea scufunda sau ieși la suprafață.  Cel amai important este cât de repede te obișnuiești să respiri. Respirația se face în totalitate pe gură și primul sentiment experimentat a fost că nu am suficient aer. Tentația a fost în permanență să ies afară, să dau masca jos și să inspir adânc pe nas.

 

Ceea ce am făcut sub apă erau rezolvările la niște posibile situații mai puțin plăcute, pentru a nu intra în panică în caz că se întâmplă. Dacă scoatem detentorul din gură, parte de echipament prin care respirăm, el se va umple de apă. Așa că cele două variante de a-l goli de apă sunt:

Pe 2 roți, motoare și vise

Îmi amintesc cu drag cum mă ducea tata cu Mobra la grădiniță. Da, cu Mobra, care era o modă pe vremea aia! :) Nu am o imagine clară în minte, însă îmi amintesc foarte bine senzația, cum stăteam eu fericită pe rezervorul motorului, cu tata în spatele meu. Mi se părea că aveam o viteză fantastică; în realitate, era chiar foarte mică. Dar pentru că și eu eram mică, proporțional era numai bine. Încă de pe atunci visez că atunci când voi fi mare, voi avea motorul meu.

 

Mi-am luat A-ul în același timp cu B-ul, am zis clar că nu o să fac una fără alta. Sunt aproape 6 ani de atunci și eu am avut ocazia, din păcate, să conduc doar scutere. Întorc capul prin oraș, sau în afara orașului, sau oriunde îi văd, după fiecare motor care trece pe lângă mine. Nu știu, îmi inspiră atâta libertate, un sentiment aproape de cel de a zbura. Nu mi-am permis să cer nimănui motorul, pentru că se știe, teoretic cel puțin, ”motorul și nevasta nu se împrumută la nimeni”, însă am avut prieteni care m-au luat ca și pasager. E mult mai bine decât nimic, dar e aproape ca și cum ai sta în dreapta. Visam de multe ori, în nopțile lungi, cum mă urc pe motor și plec, nu contează unde, doar să simt vântul în față și să fiu doar eu cu mine și zgomotul motorului.

 

4527818-group-of-motorcycles

 

Acum vine și partea interesantă: după toatele visele și senzațiile de bine care mă leagă de motor, există acele guri care-mi suflă în ceafă și spun într-una că dacă vreau motor, probabil îmi doresc să mor curând. Le tot spun, ”Oameni buni, accidente se pot întâmpla oriunde!”, cam așa cum zice și reclama de la Lion, în casă, sau mergând pe stradă. Și nu sunt de acord să nu fac ceea ce îmi place doar pentru că e mai mare riscul de a păți ceva.

Outdoor activity în Ungaria

 

În tabăra de youth exchange din Ungaria, dintr-un total de 12 zile de activitate, 3 zile au fost alocate unei activități outdoor.  Dedic  acestui subiect un articol întreg pentru că nu departe am fost de o emisiune de ”Survivor”.

 

După câteva zile de traininguri de dezvoltare personală și metode de atingere a obiectivelor propuse, ca o finalitate a celor învățate, suntem anunțați că a venit vremea pentru outdoor activity. A doua zi urma să plecăm din tabără pentru 3 zile, împărțiți în grupuri de câte 5, fără a avea aproape nici o idee despre ce ne aștepta.

 P1010007

Pornim din tabără spre locul de start, care era reprezentat de o pelerină întinsă pe jos, unde urma să ni se ”aranjeze” bagajele. Aranjatul ăsta de fapt însemna să ni se ia tot ce considerau ei că nu aveam nevoie. Ajunși pe pelerină,  ni s-a spus să ne scoatem tot ce aveam în rucsaci și să le întindem, la vedere, pe jos. Din bagajele pregătite cu grijă pentru a trăi pentru următoarele zile, am mai rămas cu periuțele de dinți, un prosop, un rând de haine de schimb, o plăsuță cu câte o chiflă, o bucată de carne și un ardei și nu în cele din urmă sacii de dormit, iar pentru tot grupul aveam asigurate un sul de hârtie igienică, o pastă de dinți și o sticlă cu apă. Cum ne așteptau vremuri căcăcioase, ne gândeam că tre să trecem pe frunze când se termină minunatul sul de hârtie. Am mai primit o sumă de arpoximativ 30 de lei/grup echivalați în forinti, care nu ne ajungeau nici pe o măsea până la urmă. Normal că am început să credem că își cam bat joc de noi. O colegă de grup știa însă figura, și a băgat ceva bani la sutien, care s-au dovedit mai apoi a fi mai mult decât folositori. Cum am terminat cu scotocitul bagajelor, am fost legați la ochi și urcați în mașină.

 

Cred că am mers cam jumătate de oră până ce într-un final se oprește mașina. Șoferul ne spune să coborâm, ne dă o foaie pe care era scrisă un fel de ghicitoare și pleacă fără a spune vreun cuvânt în plus. Nu aveam hartă, nu știam unde suntem și ce altceva puteam face, noi, ca ființe sociale, decât să mergem să întrebăm pe undeva. Am observat că la mică distanță de noi e un sat, iar acolo ne așteptam să găsim răspunsurile pe care le căutam. Era o regulă a jocului că nu avem voie să ne deplasăm împreună cu alte grupuri din tabără. Însă ne-am dat seama curând că în același sat au mai ajuns 2 grupuri. De unul dintre ele ne-am lipit și noi pentru că era mult mai interactivă și mai eficientă toată treaba. Eh, asta e, am încălcat regulile