Cu Lumea În Spate

În viață e ca și în natură: o mulțime de elemente, dar dacă știi să le potrivești, vei avea întotdeauna un tablou de excepție.

Tag Archives: ambiție

Grossglockner, munții de vis, și cum am ajuns la urgențe (zilele 3-4)


IMG_0483

M-am blocat de așa multă vreme la articolul ăsta. Poate pentru că ziua asta am s-o țin minte o viață, e cu cicatrice, la propriu. Și mai e și Londra asta, despre care vreau să povestesc așa multe, dar care îți mănâncă tot timpul. Cu răbdare 

Viena a fost superbă, o spun din nou. Dar adevarata aventură abia acum începe, cu cele mai frumoase și cele mai de coșmar 2 zile din vacanța noastră.

Viața cu urcușuri și coborâșuri

În principiu acest blog vrea să fie dedicat călătoriilor mele și noilor experiențe în diverse activități. Dar deocamdată vremea și motivele personale nu-mi dau pace, și abordez cu plăcere și alte subiecte: vreo reclamă care mi-a atras atenția, vreo concluzie la care am ajuns din discuții și exemple proprii sau din jurul meu.

Citesc diverse bloguri pe diferite teme, pornind de la călătorii și până la relații. Mda, relațiile astea sunt ceva de groază, și se pare că nu la foarte multe iese cum trebuie. Mai înainte am terminat de citit un articol despre 10 lucruri pe care trebuie să le știi pentru a avea relații remarcabile. Așadar, avem în jurul nostru atâtea exemple de articole, de studii despre cum să fim fericiți, cum poți să reușești să avansezi în funcție la locul de muncă, cum poți să câștigi mai mulți bani, și așa mai departe, cum poți să și din nou cum poți să. Și totuși, cu toate instrumentele la îndemână, cu tot accesul la informația de care dispunem, cu toate posibilitățile pe care lumea de azi le oferă, nu toți ajung, sau nici măcar pe departe toți, să fie mulțumiți de propria lor viață. De ce? Pentru că, la nivel teoretic, majoritatea articolelor exprimă puncte de vedere foarte bine argumentate, însă după cum se știe, la tăți ni-i greu cu practica.

singuratate1Sursă foto

Mai e un aspect foarte important. Suntem oameni, diferiți, privim lucrurile diferit,

Despre înconjurul lumii cu autostopul – Rad Timotei

Căutând pe net despre călătorii, am dat de numele lui Rad Timotei alături de cuvintele „Înconjurul lumii cu autostopul”. Mi-a atras atenția din mai multe puncte de vedere: în primul rând orice poveste care include înconjurul lumii pentru mine este mai mult decât fascinantă. De ce? Păi e acel vis al meu, „the” vis, îmi place să călătoresc, să vizitez, să încerc lucruri noi. Pe când la mine e doar stadiu de vis, mai mult sau mai puțin, el chiar trăiește acest vis, care e și-al lui, clar, din momentul în care chiar și fără prea mari posibilități financiare, el e acolo, în lume. Pentru că vrea… și-atât.

Timi

În al doilea rând, după ce tot încercam să-mi dau seama de unde îl știu pe omul ăsta, după câteva aprofundări, mi-a picat fisa. A fost coleg cu mine la facultate, la Cluj. Nu-mi amintesc multe despre el, eram și în grupe diferite, și totuși rușinică mie, având în vedere că din 300 și ceva de studenți în an, băieții îi puteai număra pe degetele de la mâini (poate împrumutând și câteva de la picioare). 

Există și un în al treilea rând: autostopul. Chiar dacă am practicat meseria asta destul de multă vreme în țară, cred totuși că pentru a face asta, mai ales la nivel internațional, îți trebuie o doză de nebunie. Și curaj. Și multă răbdare. Cred că am început să merg singură cu ia-mă nene de pe la 14-15 ani, când mergeam la bunici, o distanță de 65 km. Și pentru că înTimi 4România se obișnuiește să îl recompensezi bănește pe cel care te ajută să ajungi la destinație, am preluat și eu obiceiul, mai mult sau mai puțin. De cele mai multe ori „mai mult”. Nu știu, mi-era rușine să mă dau jos din mașină cu un simplu mulțumesc, deși mă exaltam toată atunci când omul îmi dorea „să fiu sănătoasă” și rămâneam cu bănuții în buzunar. Mai târziu de-abia am adoptat o altă tactică, și anume întrebam frumos de la început dacă se poate fără bani, și era alegerea omului dacă vrea să mă ia sau nu. Dar pe majoritatea fețelor vedeam o urmă de dezamăgire că iar își ocupă omul locul din mașină fără să scoată măcar un picuț din banii de benzină. Și parcă nu-mi place sentimentul de a dezamăgi pe cineva, fie el și un necunoscut, care până la urmă îmi face un favor. Ce să fac dacă e genul de om care nu face favoruri pe gratis?

Voi povesti cu altă ocazieTimi 3 mai multe dintre pățaniile sau aventurile mele cu autostopul. Acum revin la Timotei, sau Timi cum am observat că îl numește lumea. E ardelean, și are un stil de a povesti care pe mine mă încântă la maxim, mai buruienat cum zice el. E plin de umor și citindu-l, parcă ți-e foarte ușor să-i derulezi filmul. Și ce de scenarii are… palpitante, nebunești, extaziante, cu personaje controversate, cu locuri superbe care îți oferă pe tavă povești periculoase. Cam ceva în genul: „În 5 februarie 2013, la ora 12:00 am ieşit din casă (din Madrid) cu direcţia Sahara. Şi pentru că toată lumea are impresia că mă expun la multe pericole în aceste călătorii… tre’ să recunosc că de data asta era să o păţesc urât de tot! Coborând scările, să ies din bloc, am călcat cumva aiurea şi era cât pe ce să îmi rup picioru’! Cu rucsacul de 18 kilograme în cârcă şi grăbit, ca de obicei, nu am calculat bine unghiul problemei. Important e că nu a fost nimic serios şi că mi-am continuat drumul!” 😀

Chiar dacă oamenii te pot dezamăgi foarte ușor, din povestirile lui Timi realizezi că e foarte important să ștTimi 2ii să-i apreciezi pe aceia care sunt deosebiți. Și mai mult, întotdeauna m-a fascinat călătoritul de dincolo de turism, în sensul că lucrurile cu adevărat frumoase le vezi dincolo de ceea ce este promovat și cunoscut. Iar autostopul te ajută să descoperi aceste minunății, obiceiuri, legende ale locurilor, cultura localnicilor, direct de la oamenii care trăiesc acolo. Sunt acei oameni care nu au chef să stea de vorbă cu tine, și asta e, nu-i poți condamna. Dar mai sunt aceia care te încântă cu experiențele, cunoștiințele sau sfaturile lor de viață. Și poți spune că astfel ajungi să cunoști cu adevărat lumea, prin ochii oamenilor de rând. Cum spune și Timi, adevărata plăcere în ceea ce face el, pe lângă faptul că vede atâtea locuri frumoase, se găsește în conversațiile cu oamenii (cu bune sau rele, tot a cunoaște se cheamă).

Eu zic să-l citiți pe el, pe blog, facebook sau să îl urmăriți pe youtube (Timotei Rad). Dacă dați un search cu numele lui o să găsiți interviuri, articole în ziare, emisiuni unde este invitat, cu mențiunea că deține titlul de „singurul român care face înconjurul lumii cu autostopul”. Eu îi zic baftă și să fie sănătos să ne ne înbucure cu cât mai multe povestiri.

Chitara, stres și relaxare

chitare

Îmi place mult să cânt. Nu e nimic public, sau aproape niciodată public, dar mi se întâmplă des. Ceva în genul vestitului cântat la duș, sau la spălat vase, mă trezesc uneori cântând chiar pe stradă, atrăgând priviri ciudate în jurul meu  😯 . Acum vreo 10 ani, ai mei părinți mi-au făcut cadou o chitară. Istoria ei nu e una fericită pentru că mai mult era pensionată decât în acțiune. Am început lecțiile cu un profesor de la școala populară de arte. M-am ținut de treabă cam 2 luni, timp în care am învățat cât de cât să schimb acordurile de bază, și plictisită, poate chiar supărată că nu puteam cânta nici o melodie, am renunțat pentru vreo 3 ani. Nu știu, probabil îmi imaginam că pocnesc din degete și am deja un repertoriu propriu.

Nu cunosc teorie muzicală, și până la un moment dat nici nu e nevoie de ea. Dacă ințelegi teoria însă, devine mai ușor, mai logic. Nu e totul ca o poezie pe care o înveți vers cu vers, ci totul capătă sens. Dar acolo e din nou nevoie de muncă, multă muncă. Mi se părea ciudat că un lucru care de obicei mă relaxează, a devenit un lucru care cere efort :roll: . Să repeți aceeași melodie de zeci de ori până când iese așa cum trebuie e mai mult decât obositor. E frumos să te uiți la un artist pe scenă și să trăiești un moment creat de el. Dar pentru acel moment există zeci de ore în spate de greșeli, de exersat și de perseverență.

Am crezut că e sichitara alb negrumplu, sau mă rog, mai simplu de atât. Chitara e relativ ușoară comparativ cu alte instrumente, dar instrument fiind, nu e deloc ușor să ajungi să-l stăpânești. E nevoie de timp, de nervi și de răbdare. M-am reapucat de studiat când am ajuns la Cluj, la facultate, și am intrat într-un cenaclu de folk. A fost perioada în care am avut de câteva ori ocazia să cânt pe scenă, doar voce, dar alături de chitariști. A fost emoționant și frumos. Din nefericire,

Pe 2 roți, motoare și vise

Îmi amintesc cu drag cum mă ducea tata cu Mobra la grădiniță. Da, cu Mobra, care era o modă pe vremea aia! :) Nu am o imagine clară în minte, însă îmi amintesc foarte bine senzația, cum stăteam eu fericită pe rezervorul motorului, cu tata în spatele meu. Mi se părea că aveam o viteză fantastică; în realitate, era chiar foarte mică. Dar pentru că și eu eram mică, proporțional era numai bine. Încă de pe atunci visez că atunci când voi fi mare, voi avea motorul meu.

 

Mi-am luat A-ul în același timp cu B-ul, am zis clar că nu o să fac una fără alta. Sunt aproape 6 ani de atunci și eu am avut ocazia, din păcate, să conduc doar scutere. Întorc capul prin oraș, sau în afara orașului, sau oriunde îi văd, după fiecare motor care trece pe lângă mine. Nu știu, îmi inspiră atâta libertate, un sentiment aproape de cel de a zbura. Nu mi-am permis să cer nimănui motorul, pentru că se știe, teoretic cel puțin, ”motorul și nevasta nu se împrumută la nimeni”, însă am avut prieteni care m-au luat ca și pasager. E mult mai bine decât nimic, dar e aproape ca și cum ai sta în dreapta. Visam de multe ori, în nopțile lungi, cum mă urc pe motor și plec, nu contează unde, doar să simt vântul în față și să fiu doar eu cu mine și zgomotul motorului.

 

4527818-group-of-motorcycles

 

Acum vine și partea interesantă: după toatele visele și senzațiile de bine care mă leagă de motor, există acele guri care-mi suflă în ceafă și spun într-una că dacă vreau motor, probabil îmi doresc să mor curând. Le tot spun, ”Oameni buni, accidente se pot întâmpla oriunde!”, cam așa cum zice și reclama de la Lion, în casă, sau mergând pe stradă. Și nu sunt de acord să nu fac ceea ce îmi place doar pentru că e mai mare riscul de a păți ceva.