Cu Lumea În Spate

În viață e ca și în natură: o mulțime de elemente, dar dacă știi să le potrivești, vei avea întotdeauna un tablou de excepție.

Pe timp de iarnă sau vară, hai la Văliug!

Am rămas restantă cu un articol despre o promisiune pe care mi-am făcut-o în primul rând mie: și anume să nu treacă zăpada până nu pun schiurile în picioare. Datorită unor prieteni minunați, m-am ținut de promisiune și am urcat la Văliug cât încă a mai mers pârtia. Cu multă bucurie spun: checked!

Am vorbit cu Tanti gazdă să ne țină 2 camere ca să putem rămâne peste noapte, ne-am făcut bagajele și am plecat de la ploaia din Timișoara spre zăpada de la Văliug. Tanti gazdă este foarte de treabă și vorbăreață, iar pe soțul ei, nu prea am reușit să-l vedem la față. Aparent, ea era cea care conducea afacerea. Femeie gospodină, ne-a dat să gustăm din preparatele ei pentru iarnă (murături, cârnaț afumat), ne-a arătat dulapurile pline de țesături tradiționale și ne-a povestit despre fiica ei pictoriță, arătându-ne câteva tablouri de pe pereți. Seara apare și domnul soț în peisaj și ne punem la o dezbatere pe tema politicii în zona Văliug.

 XALE4O166929-02

Cu statut de cazați permanent erau 2 personaje canine, fiecare cu o personalitate bine dezvoltată. ”Ea câine” foarte stilată, cu părul pe ochi, frezată și țanțoșă dar și foarte lipicioasă. ”El câine”…ei bine, el puțin mai ciudat. Când l-am văzut prima dată am zis că-și bate joc de mine, pentru că stătea cu limba scoasă. Mi-am zis, ia uite ce câine urâcios, nici nu mă cunoaște și deja îmi scoate limba. Am aflat repede că era o stare permanentă a limbii lui, adică pe-afară, așa că l-am iertat pentru întâmpinarea nepotrivită. Dar curând am aflat că are o treabă cu picioarele în mișcare și sare să muște. Într-un moment de neatenție, în timp ce mă deplasam liniștită de la masă la chiuvetă, mă prinde de picior, țip, se sperie și lătrând, fuge la ușa dormitorului și începe să se certe cu reflexia lui în geam. Latră la ușă de câteva ori, și ca și cum și-ar fi făcut datoria de a se auto-certa, se întoarce liniștit în bucătărie. Weird dog!

 

Pârtia era întreținută artificial, dar era practicabilă. În total am fost vreo 20 de persoane care ne-am dat, cu atât mai bine pentru mine: era riscul mai mic să iau pe cineva în brațe din viteză. Cum nu mai pusesem schiurile în picioare de 2 ierni, și în total aveam doar 3 ieșiri la pârtie din toate iernile prin care am trecut (mare risipă de ierni fără să practic sportul ăsta), nu m-am încumetat să merg din prima de la capătul pârtiei. Așa că am urcat cătinel cu schiurile în spate până am găsit un loc mai drept, și cu viteza melcului și plugul în picioare, am luat-o la vale. Și tot așa de vreo 3 ori până am considerat că mi-am mai amintit cu ce se mănâncă echilibrul pe schiuri.

 

O noutate pentru mine a fost telescaunul. Pentru 4 ore, prețul skipassului este de 40 de lei. Dar oprindu-mă la o țigară la mesele din fața barului, aud o ofertă bună de la un tip care se dăduse pentru prima dată cu schiurile, a bifat o coborâre și a considerat că activitatea asta nu e pentru el. Și încerca să-și dea skipassul pe 20 de lei. Cel căruia i se făcuse propunerea era cam nehotărât, așa că am intervenit repede și cu banii în mână îi spun : Ți-l iau eu! Zis și făcut, și am plecat spre telescaun mândră de mine că făcusem un deal bun.  

Încercasem teleschiul pe Muntele Mic, și pentrucă am avut un accident urât cu el, vroiam să văd oare cum o fi cu telescaunul. Concluzia: mult mai bine. După ce te poziționezi, scaunul ți se bagă direct sub șezut, iar când te dai jos, aluneci din inerție. Nimic mai simplu! Am mai constatat, după ce am urcat, că pârtia e chiar ușoară și destul de scurtă. Mai puțin ultima porțiune, care pentru mine era puțin cam abruptă. Până la urmă, chiar acolo era provocarea mea. Primele ture m-am dat mai încet, împrăștiind zăpada în spatele meu ca o mașină de dezăpezit, cum mi-a spus cineva, dar măcar am rămas în picioare. Pe măsură ce făceam mai multe coborâri, mai adăugam puțin tupeu și am început să cobor din ce în ce mai tare. 

 

Mai spre seară a început să mai vină lume pe pârtie, iar zăpada devenea din ce în ce mai nepotrivită pentru schiat. De-abia mă obișnuisem și eu să-mi țin picioarele apropiate, adică să renunț la plug pe cristiane, și uite că se strică pârtia! M-am încăpățânat totuși și m-am mai dat câteva ture. Cum se întâmplă de obicei, după ce rămăsesem în picioare toată ziua și mă hotărâsem pentru ulitma tură de coborât, normal că iau și o trântă, ca să nu spun că a fost prea ușoară ziua mea pe schiuri. 

 IMG_4414

Zona Văliug e foarte frumoasă. Și mai nou se investește serios pe-acolo. Așa că fie iarnă, fie vară, sunt destule pe care le poți face. Pornind din Timișoara, este o distanță relativ scurtă de parcurs până la Văliug (122 km) și e un loc foarte bun pentru a petrece sfârșitul de săptămână. Poți sta cu cortul, dar se găsește foarte ușor și cazare. Poți înota sau vâsli din greu, sau poți să te relaxezi la soare cu un cocktail lângă tine. Pentru gustul fiecăruia, zona Văliug oferă multe variante pentru a petrece într-un mod plăcut timpul liber. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *