Cu Lumea În Spate

În viață e ca și în natură: o mulțime de elemente, dar dacă știi să le potrivești, vei avea întotdeauna un tablou de excepție.

S-a întâmplat să rămân gravidă

Văd fel de fel de exemple în jurul meu, unele bune, altele mai puțin bune, despre ce înseamnă să ai o familie. S-au schimbat vremurile, nu mai avem aceleași priorități ca și părinții sau bunicii noștri, divorțurile sunt la ordinea zilei și mă bucur extraordinar de mult când văd un cuplu fericit, mai ales dacă au și un copilaș. Pentru că mi se pare că poveștile frumoase se întâlnesc din ce în ce mai rar. Iar acest articol îl scriu pentru că aud și văd în jurul meu din ce în ce mai multe exemple despre cum SĂ NU faci. (Completare: Intenția nu e să ofensez pe cineva, mi se pare doar alarmant ce se întâmplă, mai ales în România. Situații sunt multe, cu implicații diferite, vă rog nu o luați personal).

avortSursă foto

Din punctul meu de vedere nu există un tipar în care trebuie să te înscrii. Nu faci lucrurile pentru că așa trebuie, sau că zice lumea, sau că asta se așteaptă de la tine. Important e să faci cum îți dorești și cum consideri că e mai bine pentru tine. Iar un copil e un pas important în viață, o decizie pe care trebuie să o iei, nu să o lași la voia întâmplării. Mă intrigă extraordinar de tare replica asta: „S-a întâmplat să rămân gravidă!” sau „Am rămas gravidă din greșeală.” Dacă ești femeia care și-a luat toate măsurile pentru a evita o sarcină nedorită (mai puțin abstinența totală evident) și totuși s-a întâmplat, ești una dintre foarte puține, și da, ești ghinionistă. Sau poate ai ales niște metode mai puțin sigure, iar atunci îți asumi un risc. Dar dacă ești un copil (adică toate astea ți se par o joacă, indiferent de vârstă) care se simte bine într-o seară, sau în mai multe, și „se întâmplă nenorocirea”, îmi pare rău de tine, știu că nu e ușor, dar nu pot să numesc asta altfel decât inconștiență. Copilul ar trebui să fie

Buziaș, un oraș cu istorie

Mulți dintre voi probabil ați fost sau ați auzit de Buziaș, situat la o distanță de 35 km de Timișoara și 26 km de Lugoj. Am trecut de câteva ori prin el, dar nu m-am oprit până acum. Într-o zi cu soare însă, la o plimbare scurtă cu motorul, parcul din Buziaș, ca destinație, este o alegere potrivită.

20140322_153611

Ca o primă impresie, localitatea dă o senzație de loc părăsit, pustiu pe străzi, o benzinărie fără nume și cu o singură pompă te face să te gândești că ar fi fost mai bine să ai suficientă benzină. Intrând însă mai înspre inima orașului, încep să observ casele, care se arată din ce în ce mai somptuoase, cu coloane mari la intrare, multe încă în construcție. Pe fațade sunt trecute numele vilelor, sau castelelor 😎 cum se auto-intitulează. Ca o paranteză, am observat că multe case din Banat au zidite numele și anul construirii pe fațadă. Treceam prin sate și vânam casele care datează de dinainte de 1900 și îmi pierdeam gândurile înspre vremurile acelea, încercând să-mi imaginez cum arăta casa sau locurile acum mai bine de 100 de ani.

Nu mi-am făcut lecțiile de-acasă în privința istoriei orașului, dar parcul mi-a inspirat un aer de vechi, nu de uzat, ci mai degrabă în sensul de demult, din 2 mari motive: colonada din lemn și platanii imenși. Datorită informației magice de pe internet, am aflat mai multe despre orășelul ăsta. Este atestat documentar din sec XIV-XV, iar în 1839 a fost declarat stațiune balneară, datorită bogăției în izvoare cu apă minerală, bazele stațiunii  fiind construite din 1819.

20140322_153835

Promenada acoperită din Buziaș este unică în Europa prin lungimea sa de 500 m, și recunoscută pentru stilul arhitectural bizantin. Sculpturile din lemn sunt sub formă de draperii sau imită dantela. Construită în anul 1875 pentru împărăteasa de Austria, are rol de a proteja de ploaie, soare sau ninsoare pe cei care fac plimbări în parc, iar aerosolii de aici se spune că au efecte curative.

20140322_154315

Nu am auzit foarte multe despre ce fel de tratamente se fac aici, dar tot un articol de pe internet spune că astăzi la Buzias se tratează bolile cardiovasculare, boli ale sistemului nervos central, tulburări neuro-psihice, afecțiuni ale tubului digestiv, afecțiuni ale rinichilor și căilor urinare, boli de nutriție și metabolism și afecțiuni ginecologice. Despre hotelurile din Buziaș

O plimbare la vecinii sârbi, Stara Palanka

Din anul 2010, românii pot intra în Serbia doar cu buletinul. Cu atât mai bine dacă ți se face poftă de pește de la Dunăre și nu ai un pașaport pregătit, pentru că din Timișoara sunt doar 112 km până la locația despre care am să vă povestesc.

Ne-am urcat luni dimineață pe motoare, deși era înnorat, în speranța că previziunile meteo se vor adeveri și va ieși soarele. Frigul nu era extrem, serbiadar parcă totuși ne doream măcar vreo 2 grade în plus. Dar ce nu rabdă omul pentru o plimbare? Prima oprire a fost în benzinăria de la ieșirea din Denta, unde am încercat și eu, ca omul care se oprește pe drum, să caut o toaletă. Mi se spune sec: „Nu e funcțională!”, fără ca răspunsul să vină și cu o soluție. Dar suntem români, cum să nu ne descurcăm? Mă uit de jur împrejur și zăresc, nu departe, o frumusețe de tufă. În afară de niște spini răutăcioși, problema s-a rezolvat cu bine.

Auzisem că la vamă s-ar putea să avem de stat, să ne ia la scotocit, mă gândeam că o să aibă o problemă cu cagulele de vânt de sub cască (îmi și imaginam cum o să scoată mitralierele – of, mă uit prea mult la filme 😀 ) , însă mai puțin faptul că a trebuit totuși să ne vadă fețele, ceea ce e de înțeles, am trecut repede prin vamă. Odată intrați pe teritoriul Serbiei, a trebuit să ne supunem regulilor de circulație cu limită de 80 km/oră în afara localităților și 40 km/oră în localități, asta pentru că nu aveam nevoie de probleme și bani aruncați pe amenzi. Țară străină, încerci să te comporți impecabil.

Peisajul nu se schimbă mult față de România: ne-a ieșit în cale o vulpe din câmp și am speriat un fazan ce stătea liniștit pe marginea drumului. Gunoaiele se simt și ele ca acasă. La intrarea în Vrsac am trecut pe lângă groapa de gunoi, iar pomii de pe lângă erau împodobiți cu pungi luate de vânt, mai ceva ca brazii de Crăciun. Să nu uităm și de strigatul prețurilor de ciorapi la tarabele din centrul orașului sau de lumea din sate care se uită lung din drum la cei care trec. Ce mai, lucruri bine cunoscute din propria țărișoară.

Ajungem într-un final la destinație, în Stara Palanka, unde se termină drumul și începe Dunărea (un braț al ei). De-acolo se poate merge mai departe doar cu bacul. Pe ambele părți este câte un restaurant, și din câte am înțele20140310_132843s nu sunt singurele. La următoarea tură, când va fi vremea mai bună și ziua mai lungă, o să vedem ce altceva mai este în zonă, dar de data asta cel puțin, am fost foarte mulțumiți de ceea ce am avut parte. Localul se numește Dunavski Cvet, mâncarea este delicioasă, iar prețurile bunicele. Se poate plăti în dinari, euro, lei „Da da da, dinari, euro, lei, da da!” ni s-a spus. Partea bună este că meniul este în sârbește și în română, iar partea amuzantă este felul în care este tradus: „sălată srbiască” este doar un exemplu, pe restul le analizați voi (poză). Am încercat o ciorbă de pește (dintr-o porție se satură 3 persoane), mult mai bună decât îmi aminteam eu de când am mâncat ultima dată, și la felul doi, șalău prăjit. La pește este inclusă garnitură din cartofi fierți, cu ceapă.

Oamenii sunt foarte ospitalieri, porțiile sunt pe săturate, iar vara este deschisă, chiar pe malul apei, și terasa.

20140310_142051

Am primit ajutor totuși cu recomandări și traducere de la doctorul Damaschin, care stătea singur la o masă și care vorbea foarte bine graiul bănățean românesc. El este  bătrânul tipic care are ce povesti la anii lui, care este foarte pasionat de istorie și poezie. Am ascultat de la el o poezie în grai bănățean, experiențe din vremea comunismului, traiul în sărăcie și opinii pe tema minorităților. Cred că e frumos, dacă ești bătrân, să ai pe cineva care te ascultă cu drag povestind despre câte și cum au fost…

Care este stilul tău?

Be_Yourself_by_DianaeSursa foto

Suntem oameni și prin definiție, diferiți. Ne formăm o personalitate, un fel de a fi, adoptăm diverse stiluri de viață în funcție de experiența fiecăruia, de ceea ce ni se potrivește, ceea ce ne dorim sau ceea ce ne caracterizează, de locul unde suntem sau de oamenii din jurul nostru. 

Definiția ”stilului” conform DEX-ului este:  mod specific de exprimare într-un anumit domeniu al activității omenești, pentru anumite scopuri ale comunicării; fel propriu de a se exprima al unei persoane.

Există zeci de stiluri, de a fi sau a face ceva, în orice domeniu la care te poți gândi: stil de viață (foarte complex), de relaționare, de conducere, de muzică, de îmbrăcăminte, de învățare, de predare, de comunicare și multe altele. Este un subiect vast, dar vreau să insist asupra unui aspect, și anume : „Tu știi ce stil ți se potrivește? „.

Consider că sunt 3 mari categorii ale stilurilor pe care le adoptăm:

1. stil impus de societate sau de anumite norme de conduită

Există o varietate de stiluri care ne pot fi impuse: la locul de muncă, la un concert la operă, la o întâlnire de afaceri, într-un club select, stiluri care se pot sau nu se pot suprapune cu stilul propriu. Ideal este, că dacă ele nu se suprapun, să facem alegerea de a fi noi înșine și să evităm cât de mult posibil astfel de locuri.

Copilăria la țară

IMG_0642

Iubesc natura! Întotdeauna am fost fascinată de verdele ierbii, de albastrul cerului, de stelele nopții, de munți și lacuri, de tot ce e natural și cât mai puțin modificat de om. Și asta pentru că mi-am petrecut o mare parte din vacanțe la bunici, la țară. Nu era genul de timp în care ești răsfățat în toate felurile de bunici, sau colinzi ulițele satului cu alți copii sau ai ceva de spus în legătură cu organizarea propriului timp. Totul mi-era calculat în funcție de treburile agricole din gospodărie.

IMG_0605

Încă de foarte mică am fost învățată să muncesc.  Copil fiind, uram dar iubeam în același timp mersul la câmp. Îmi uram bătăturile, mâinile aspre, durerile de mușchi, mă chinuia trezitul de dimineață (ora 7:00 de multe ori), căldura și mușcăturile de furnici sau alte bâzâitoare cu ace. Dar iubeam în același timp aerul curat, liniștea dealurilor, frăgezimea ierbii, gustul mâncării proaspete și a apei de fântână. Iubeam dealul, copacii și alergatul desculță. Încă mă întreabă lumea care nu mă cunoaște: „Adela, dar ce ai tu cu copacii?”