Cu Lumea În Spate

În viață e ca și în natură: o mulțime de elemente, dar dacă știi să le potrivești, vei avea întotdeauna un tablou de excepție.

Voluntar la zimbrii de la Armeniș

20140517_162210

Avantajul de a fi într-o organizație nonguvernamentală este că reușești să faci parte din organizarea unor evenimente care merită ținute minte. Fiind într-o scurtă vacanță în Reșița, am fost invitată ca voluntar la evenimentul cu zimbrii. Care eveniment? Acela de reintroducere în sălbăticie a unei specii dispărută de aproape 200 de ani de pe teritoriile noastre, zimbrii. Întâmplarea a avut loc în Armeniș, la 25 de km de Caransebeș înspre Herculane.

Evenimentul a fost foarte bine mediatizat, în țară și în străinătate, așa că nu am să insist pe tema proiectului, ci vreau să povestesc puțin despre cum am văzut eu lucrurile prin ochi de voluntar. Mai multe detalii puteți găsi de exemplu pe site-ul oficial WWF, pe pagina de facebook Rewilding Romania sau în diverse articole online.

În primul rând am văzut de câtă muncă a fost nevoie pentru a organiza un eveniment de o astfel de anvergură: de foarte multă.

Viața cu urcușuri și coborâșuri

În principiu acest blog vrea să fie dedicat călătoriilor mele și noilor experiențe în diverse activități. Dar deocamdată vremea și motivele personale nu-mi dau pace, și abordez cu plăcere și alte subiecte: vreo reclamă care mi-a atras atenția, vreo concluzie la care am ajuns din discuții și exemple proprii sau din jurul meu.

Citesc diverse bloguri pe diferite teme, pornind de la călătorii și până la relații. Mda, relațiile astea sunt ceva de groază, și se pare că nu la foarte multe iese cum trebuie. Mai înainte am terminat de citit un articol despre 10 lucruri pe care trebuie să le știi pentru a avea relații remarcabile. Așadar, avem în jurul nostru atâtea exemple de articole, de studii despre cum să fim fericiți, cum poți să reușești să avansezi în funcție la locul de muncă, cum poți să câștigi mai mulți bani, și așa mai departe, cum poți să și din nou cum poți să. Și totuși, cu toate instrumentele la îndemână, cu tot accesul la informația de care dispunem, cu toate posibilitățile pe care lumea de azi le oferă, nu toți ajung, sau nici măcar pe departe toți, să fie mulțumiți de propria lor viață. De ce? Pentru că, la nivel teoretic, majoritatea articolelor exprimă puncte de vedere foarte bine argumentate, însă după cum se știe, la tăți ni-i greu cu practica.

singuratate1Sursă foto

Mai e un aspect foarte important. Suntem oameni, diferiți, privim lucrurile diferit,

Fericirea vine din lucruri mărunte

Plouă afară. Acel gen de zi în care stai ascuns și te gândești la zilele cu soare. Admiri în același timp și ploaia, pentru că e frumoasă și ea. Dă viață naturii, mai ales acum, primăvara, când verdele e mai verde ca întotdeauna. Și cumva, ești fericit: pentru ploaia din fața ochilor și soarele din gând.

Sunt acele momente în care te oprești puțin din alergat și îți pui ordine în gânduri, în suflet. Revii prin locurile prin care ai alergat, și te gândești pe unde mai vrei să mergi, pe ce cărări, pe care drumuri. Și parcă această răscolire prin suflet ne face să fim mai atenți la sentimente, la emoții și la ce consideri că e mai important în viață. Filmulețul următor, o reclamă tailandeză, care observ că are mare succes pe internet, e tocmai potrivit pentru această stare.

Mesajul face apel la sentimente, la emoții, la tot ce stă la baza sufletului omului. Și cred că e cu atât mai apreciat cu cât rar mi se pare că întâlnești oameni care pot fi fericiți indiferent de situația financiară pe care o au. Îmi spune multă lume: „Adela, lumea se învârte în jurul banilor, nu poți să ai succes dacă trăiești pe principii morale”. Poate chiar așa, nu poți să contezi într-o astfel de lume decât dacă ai bani. Dar oare ăsta e singurul lucru care contează, chiar vrei să contezi pentru o astfel de lume?

În același timp, dacă nu ai bani, ești limitat în a face lucrurile care poate îți aduc fericirea. Și nu e ușor să tragi tare la un loc de muncă, uneori să te lași călcat în picioare, doar ca să-ți menții venitul care aduce mâncare pe masă ție și familiei tale. Dar fericirea poate să vină din lucruri mărunte, și până la urmă trebuie să vină din sufletul fiecăruia. E mare lucru să te poți bucura de o zi cu soare, sau de o ploaie caldă, de un zâmbet al unui om drag, de o strângere de mână sau de o vorbă bună. Cred că a fi un om bun poate să-ți aducă mai multă satisfacție decât toți banii din lume. Pentru că nimic nu te înalță mai mult decât o trăire intensă, decât iubirea, decât fericirea, decât căldura oamenilor din jurul tău.

Nu de puține ori mi s-a răspuns la bunătate cu răutate. Nu de puține ori am avut de pierdut doar pentru că am încercat să ajut. Pentru că așa sunt mulți oameni, egoiști din fire, se pun întotdeauna pe primul loc. Iar dacă ei au de câștigat, nu contează cine are de pierdut. Dar genul ăsta de oameni te pot face să fii mai puternic, și îi apreciezi cu atât mai mult când îi întâlnești pe cei care nu sunt așa. Și te bucuri din plin!

oameni-fericitiSursa foto

Despre maidanezi, povestiri din vârful gardului

Au fost și sunt multe discuții pe tema câinilor străzii și mulți au venit cu soluții de tot felul. Nu, nu sunt de acord ca ei să fie eutanasiați, dar nici nu sunt de acord să stea pe străzi, să bage frica în oameni sau chiar mai mult, să se întâmple accidentele de tot felul care s-au și întâmplat de altfel. Totul pornește de la oameni, câinii ăștia nu ajung pe străzi decât dacă li se dă drumul și până la urmă tot oamenii sunt cei care protestează dacă soluțiile sunt radicale (ce-i drept, altă categorie de oameni). Tot de un război al oamenilor contra oameni vorbim, bietele animale sunt doar prinse la mijloc . Dar nu am să fac o analiză pro și contra, ci o să vă povestesc o pățanie de-a mea cu distinșii maidanezi.

caini vagabonzi

S-a întâmplat în perioada când lucram în ture de noapte. Îmi plăcea să merg pe jos spre casă, mai ales că la ora aia (5 dimineața) e liniște, aer curat și întotdeauna mă relaxa. După câteva ore de muncit cu muzica din pub urlându-mi în timpane, liniștea părea o valoare de mare preț. Problema cu liniștea din toiul nopții e că alături de ea vin opțional altfel de evenimente, mai puțin plăcute. Cum veneam eu liniștită pe Pestalozzi, o stradă lată și lungă, observ, pe partea cealaltă a drumului, un câine.

Sunt obișnuită cu câinii pe străzi și știu că dacă e unul, nu prea are treabă cu tine. De după un gard însă, apar alții 2. Îmi captează toată atenția, cu dorința de a fi lăsată în pace. Însă…stupoare! De după un gard mai apar vreo 3 sau 4. Deja mi-era frică, însă părea că nu m-au observat, sau probabil că nu sunt  demnă de luat în seamă. Încă speram că voi ajunge acasă în liniște, doar aveau ce adulmeca pe partea lor de drum.

Mi-am făcut degeaba speranțe, pentru că într-un final, mai observ încă vreo 2, și realizez că liderul haitei era printre aceștia din urmă. Și m-a văzut. Și eram cam singura viețuitoare mișcătoare de pe stradă la momentul respectiv, nici măcar mașini nu treceau. Așa că, game on: ei împotriva mea! Se pornesc unul după altul înspre mine, lătrând, evident, nu cântând din păcate. Aveam câteva secunde la dispoziție să-mi calculez mișcarea.

Despre înconjurul lumii cu autostopul – Rad Timotei

Căutând pe net despre călătorii, am dat de numele lui Rad Timotei alături de cuvintele „Înconjurul lumii cu autostopul”. Mi-a atras atenția din mai multe puncte de vedere: în primul rând orice poveste care include înconjurul lumii pentru mine este mai mult decât fascinantă. De ce? Păi e acel vis al meu, „the” vis, îmi place să călătoresc, să vizitez, să încerc lucruri noi. Pe când la mine e doar stadiu de vis, mai mult sau mai puțin, el chiar trăiește acest vis, care e și-al lui, clar, din momentul în care chiar și fără prea mari posibilități financiare, el e acolo, în lume. Pentru că vrea… și-atât.

Timi

În al doilea rând, după ce tot încercam să-mi dau seama de unde îl știu pe omul ăsta, după câteva aprofundări, mi-a picat fisa. A fost coleg cu mine la facultate, la Cluj. Nu-mi amintesc multe despre el, eram și în grupe diferite, și totuși rușinică mie, având în vedere că din 300 și ceva de studenți în an, băieții îi puteai număra pe degetele de la mâini (poate împrumutând și câteva de la picioare). 

Există și un în al treilea rând: autostopul. Chiar dacă am practicat meseria asta destul de multă vreme în țară, cred totuși că pentru a face asta, mai ales la nivel internațional, îți trebuie o doză de nebunie. Și curaj. Și multă răbdare. Cred că am început să merg singură cu ia-mă nene de pe la 14-15 ani, când mergeam la bunici, o distanță de 65 km. Și pentru că înTimi 4România se obișnuiește să îl recompensezi bănește pe cel care te ajută să ajungi la destinație, am preluat și eu obiceiul, mai mult sau mai puțin. De cele mai multe ori „mai mult”. Nu știu, mi-era rușine să mă dau jos din mașină cu un simplu mulțumesc, deși mă exaltam toată atunci când omul îmi dorea „să fiu sănătoasă” și rămâneam cu bănuții în buzunar. Mai târziu de-abia am adoptat o altă tactică, și anume întrebam frumos de la început dacă se poate fără bani, și era alegerea omului dacă vrea să mă ia sau nu. Dar pe majoritatea fețelor vedeam o urmă de dezamăgire că iar își ocupă omul locul din mașină fără să scoată măcar un picuț din banii de benzină. Și parcă nu-mi place sentimentul de a dezamăgi pe cineva, fie el și un necunoscut, care până la urmă îmi face un favor. Ce să fac dacă e genul de om care nu face favoruri pe gratis?

Voi povesti cu altă ocazieTimi 3 mai multe dintre pățaniile sau aventurile mele cu autostopul. Acum revin la Timotei, sau Timi cum am observat că îl numește lumea. E ardelean, și are un stil de a povesti care pe mine mă încântă la maxim, mai buruienat cum zice el. E plin de umor și citindu-l, parcă ți-e foarte ușor să-i derulezi filmul. Și ce de scenarii are… palpitante, nebunești, extaziante, cu personaje controversate, cu locuri superbe care îți oferă pe tavă povești periculoase. Cam ceva în genul: „În 5 februarie 2013, la ora 12:00 am ieşit din casă (din Madrid) cu direcţia Sahara. Şi pentru că toată lumea are impresia că mă expun la multe pericole în aceste călătorii… tre’ să recunosc că de data asta era să o păţesc urât de tot! Coborând scările, să ies din bloc, am călcat cumva aiurea şi era cât pe ce să îmi rup picioru’! Cu rucsacul de 18 kilograme în cârcă şi grăbit, ca de obicei, nu am calculat bine unghiul problemei. Important e că nu a fost nimic serios şi că mi-am continuat drumul!” 😀

Chiar dacă oamenii te pot dezamăgi foarte ușor, din povestirile lui Timi realizezi că e foarte important să ștTimi 2ii să-i apreciezi pe aceia care sunt deosebiți. Și mai mult, întotdeauna m-a fascinat călătoritul de dincolo de turism, în sensul că lucrurile cu adevărat frumoase le vezi dincolo de ceea ce este promovat și cunoscut. Iar autostopul te ajută să descoperi aceste minunății, obiceiuri, legende ale locurilor, cultura localnicilor, direct de la oamenii care trăiesc acolo. Sunt acei oameni care nu au chef să stea de vorbă cu tine, și asta e, nu-i poți condamna. Dar mai sunt aceia care te încântă cu experiențele, cunoștiințele sau sfaturile lor de viață. Și poți spune că astfel ajungi să cunoști cu adevărat lumea, prin ochii oamenilor de rând. Cum spune și Timi, adevărata plăcere în ceea ce face el, pe lângă faptul că vede atâtea locuri frumoase, se găsește în conversațiile cu oamenii (cu bune sau rele, tot a cunoaște se cheamă).

Eu zic să-l citiți pe el, pe blog, facebook sau să îl urmăriți pe youtube (Timotei Rad). Dacă dați un search cu numele lui o să găsiți interviuri, articole în ziare, emisiuni unde este invitat, cu mențiunea că deține titlul de „singurul român care face înconjurul lumii cu autostopul”. Eu îi zic baftă și să fie sănătos să ne ne înbucure cu cât mai multe povestiri.