Cu Lumea În Spate

În viață e ca și în natură: o mulțime de elemente, dar dacă știi să le potrivești, vei avea întotdeauna un tablou de excepție.

Din file de poveste

 Scrisoare către ea

Singură la masă, stătea ea. Eu priveam năucit dintr-un colţ întunecat al camerei. Părul buclat îi cădea armonios peste umăr, gâdilând paginile cărţii pe care o citea. Pentru ea nu mai exista nimic decât cartea pe care o avea în faţă şi ceaiul fierbinte din care sorbea din când în când. Pentru mine nu mai exista decât ea şi gândul la masa ei, nu mai exista decât ea şi gândul la ochii ei cărora nu reuşeam să le desluşesc culoarea.

Inima îmi pulsa în gât şi simţeam că aerul nu-mi era de-ajuns. Am vrut să vorbesc cu ea… atât de mult am vrut să-i fur un zâmbet. M-am ridicat timid de la locul meu şi m-am îndreptat spre ea. Am ajuns lângă masă, dar nici măcar nu mi-a simţit prezenţa. Tremuram din ce în ce mai tare. Trebuia să zic ceva, să fac ceva. Am întrebat-o aproape răstit ce citeşte. Şi-a ridicat încet privirea, dar parcă privind în gol, a revenit la lectura ei.

Am rămas uimit. Îmi simţeam sângele fierbinte în tâmple. Fără să fiu invitat, m-am aşezat la masăŞi-a ridicat din nou privirea… de data aceasta mi-a zâmbit. Pentru mine acel zâmbet a fost frumos, la fel ca ea toată. N-am spus nimic,…doar am privit.

Într-un timp a scos din geantă o altă carte. Mi-a întins-o , îndemnându-mă cu privirea s-o citesc. Mi-am început lectura, şezând alături de ea şi schimbând din când în când priviri de zâmbete. Am continuat să ne întâlnim şi în zilele următoare, şi în săptămânile următoare. Nu ştiam nici măcar cum o cheamă, prezenţa ei mi-era suficient. Creasem un farmec aparte la acea masă, un farmec al nostru. Am îndrăznit chiar să-i iau mâna în mâna mea şi să-i simt căldura. Nu a refuzat, găsindu-şşi ea adăpost în mâna mea. Nu-mi puteam dori mai mult.

Dar într-o zi ea n-a venit… am aşteptat-o şi am aşteptat-o. N-a venit. Doar atunci mi-a părut rău că n-am cunoscut-o după nume, adresă, telefon sau orice s-o pot găsi.

De atunci trec zilnic pe acolo, sperând că într-o zi va reveni. Parcă încă îi mai simt parfumul la acea masă. Parcă încă o mai văd citind liniştită şi sorbind din ceaiul ei. Iar aceste rânduri poate vor fi citite de ea  într-o zi şi va reveni la vechea masă ce ne-a unit într-un moment în timp.


 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *