Cu Lumea În Spate

În viață e ca și în natură: o mulțime de elemente, dar dacă știi să le potrivești, vei avea întotdeauna un tablou de excepție.

Chitara, stres și relaxare

chitare

Îmi place mult să cânt. Nu e nimic public, sau aproape niciodată public, dar mi se întâmplă des. Ceva în genul vestitului cântat la duș, sau la spălat vase, mă trezesc uneori cântând chiar pe stradă, atrăgând priviri ciudate în jurul meu  😯 . Acum vreo 10 ani, ai mei părinți mi-au făcut cadou o chitară. Istoria ei nu e una fericită pentru că mai mult era pensionată decât în acțiune. Am început lecțiile cu un profesor de la școala populară de arte. M-am ținut de treabă cam 2 luni, timp în care am învățat cât de cât să schimb acordurile de bază, și plictisită, poate chiar supărată că nu puteam cânta nici o melodie, am renunțat pentru vreo 3 ani. Nu știu, probabil îmi imaginam că pocnesc din degete și am deja un repertoriu propriu.

Nu cunosc teorie muzicală, și până la un moment dat nici nu e nevoie de ea. Dacă ințelegi teoria însă, devine mai ușor, mai logic. Nu e totul ca o poezie pe care o înveți vers cu vers, ci totul capătă sens. Dar acolo e din nou nevoie de muncă, multă muncă. Mi se părea ciudat că un lucru care de obicei mă relaxează, a devenit un lucru care cere efort :roll: . Să repeți aceeași melodie de zeci de ori până când iese așa cum trebuie e mai mult decât obositor. E frumos să te uiți la un artist pe scenă și să trăiești un moment creat de el. Dar pentru acel moment există zeci de ore în spate de greșeli, de exersat și de perseverență.

Am crezut că e sichitara alb negrumplu, sau mă rog, mai simplu de atât. Chitara e relativ ușoară comparativ cu alte instrumente, dar instrument fiind, nu e deloc ușor să ajungi să-l stăpânești. E nevoie de timp, de nervi și de răbdare. M-am reapucat de studiat când am ajuns la Cluj, la facultate, și am intrat într-un cenaclu de folk. A fost perioada în care am avut de câteva ori ocazia să cânt pe scenă, doar voce, dar alături de chitariști. A fost emoționant și frumos. Din nefericire, cenaclul și-a suspendat activitatea pentru o perioadă cam lungă de timp. Tocmai ce învățasem să cânt vreo 10 melodii și motivația mea a zburat din nou pe fereastră, așa că…am mai luat o pauză de vreo 3 ani.

 Iarna trecută am hotărât să mă axez mai mult pe ceea ce îmi place, să acord puțin timp propriei persoane. Așa am început să scriu, așa a luat naștere și blogul, și bineînțeles, am reînceput studiul la chitară în paralel cu lecții de canto. E un sentiment foarte plăcut să faci ceeea ce te face fericit, și mai ales să vezi că evoluezi, că devii mai bun. Chiar dacă bătăturile de la mâna stângă dureau, iar manichiura mea, cu unghii lungi la mâna dreaptă și tăiate cât se poate de scurt la stânga, avea de suferit, eram foarte hotărâtă să nu renunț. Dar ca orice hobby, și acestea costă bani. Pentru că bugetul meu se subțiase considerabil, am ajuns din nou, după câteva luni, să iau o pauză.

Acum sunt în stadiul în care vreau și pot să muncesc la ceea ce-mi place. Revin și la blog, pe care, din lipsă de evenimente care să merite menționate, l-am lăsat la prăfuit o vreme. Pentru a-mi face munca mai ușoară, am înlocuit vechea chitară clasică, ce îmi chinuia degetele, cu una electro acustică. Sper doar că o chitară nouă mă va motiva suficient de data asta încât să nu-mi caut obișnuita pauză peste câteva luni. Hmmm, se pare că îmi caut prea mult motivația în ceva ce vine din exterior, dar măcar de-ar funcționa. Iar munca de care am pomenit ar trebui să fie o plăcere și nu un stres. Poate am devenit eu prea comodă și mă retrag din calea porovocărilor. Important e că nu renunț definitiv și găsesc mereu o cale să mă întorc la ocupațiile care îmi fac plăcere.

muzica

Fie că e vorba de chitară, sau orice altă activitate pe care o persoană o îndrăgește, cred cu tărie că trebuie susținută. Oricât ar fi de muncit la acea activitate, rezultatele aduc întotdeauna bucurii. Și fac ca viața să fie mai frumoasă!

Și visez că într-o zi voi putea face ce face și EL 😆 .

 

One Response to Chitara, stres și relaxare

  1. Ana spune:

    Chitara este un instrument destul de usor de invatat. Numai ca, la fel ca la orice alt instrument, trebuie multa , multa perseverenta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *