Cu Lumea În Spate

În viață e ca și în natură: o mulțime de elemente, dar dacă știi să le potrivești, vei avea întotdeauna un tablou de excepție.

Cheile Turzii, micul paradis pentru alpiniști

 cheile turzii

Cheile Turzii, minunatul loc unde am cățărat timp de aproape 3 ani în majoritatea weekend-urilor, oferă iubitorilor acestui sport aproximativ 350 de trasee de alpinism și escaladă. Mai mult decât atât, priveliștile sunt superbe, pereții ajung la lungimi de până la 260 m, iar când ajungi în vârful lor, e o adevărată încântare a ochiului și sufletului.

 

Tehnicile practicării alpinismului și a echipamentelor necesare s-au dezvoltat considerabil în ultimii 10 ani. Eu chiar am înclinația să zic că nu mai poate fi considerat un sport extrem, cel puțin nu mai mult decât traversarea pe trecerea de pietoni. Cu echipamentul necesar și un partener de încredere, alpinismul e un sport ca un oricare altul. Accidente desigur că se pot întâmpla, dar ele sunt minimalizate de folosirea adecvată a echipamentelor de protecție.

 

alpinism

Cheile Turzii este locul de întâlnire al unora dintre cei mai mari alpiniști din țară și nu numai.

Se organizează periodic concursuri în cadrul evenimentelor precum : Memorialul Andrei Moldovan (aprilie), Cupa ATA (mai), Memorial Misi Szalma (septembrie), Memorial Hans Gora ( noiembrie). Acești oameni au contribuit la istoria alpinismului în Cheile Turzii, Andrei Moldovan de exemplu fiind printre cei care au bătut primele pitoane. Îmi amintesc de o ședință a CAR-ului Cluj unde Adi Negrean ne-a prezentat poze de prin anii 50′ cu acești oameni mari. A fost interesant să le observ echipamentul foarte sărac (coardă și carabe, fără ham sau bucle) și felul în care erau îmbrăcați. Pentru ei într-adevăr era un sport extrem.

 

Pentru mai multe detalii despre traseele din Cheile Turzii, intrați aici. Cele mai lungi și mai frumoase trasee (Ascuțitul, Cipchesul) le-am făcut în concurs, pentru că aveau punctaj mare. Dar pentru că eram contra-timp, parcă nu am reușit să mă bucur așa cum am vrut de ele, iar trasul de bucle a fost la ordinea zilei. Frumusețea unui traseu îl dă căutarea variantelor de prize pe care ți le oferă stânca, iar dacă te grăbești, nu ai timp de așa ceva. Am fost totuși mulțumită că am reușit să termin traseele, chiar dacă mica noastră aventură cu ploaia, care ne-a prins la aproape 200m înălțime (cățăram cu Akos), spre finalul traseului, m-a cam speriat.

 

Nu am stat niciodată la cabană, cu cortu era întotdeauna cea mai bună soluție din toate punctele de vedere. Mai ales că ne adunam toți seara la focurile de tabără, la o poveste, un cântec, un pahar. N-ai cum să nu adori un grup de pasionați care se strâng la un loc și-și povestesc pățaniile, nebuniile, visele. Și parcă oamenii de munte sunt cu totul altfel de oameni, mai sociabili, mai deschiși, mai grijulii cu cei de lângă ei și cu tot ce există în jurul lor. Toți știau să-și strângă gunoaiele și să respecte locurile ce le oferă baza pentru a face ceea ce le place să facă.

 

În cazul în care vremea nu ținea cu noi și nu puteam cățăra afară, exista întodeauna varianta surplombelor din Peștera Ungurească. Deși cu un grad mai mare de dificultate, traseele sunt ispititoare pentru toți cei care vor să treacă la un nivel mai avansat. Pentru cei care însă nu sunt pregătiți suficient de bine, este o bună metodă de antrenament, de încercări. Mergeam uneori doar să-i vedem pe cei care se avântau pe surplombe sau chiar pe tavan. E un adevărat spectacol să vezi cât de departe te poate duce determinarea și perseverența umană, parcă puteau să înșele legile fizicii. Cam ca în filmulețul următor:

 

Nu știu dacă se aplică la toți, dar inima mea bate cu putere de fiecare dată când privesc sau practic alpinismul. Și deși nu am reușit să ajung la performanțe deosebite, iar în ultimii 4 ani, din diverse motive, nu știu dacă am ieșit de 3 ori, îmi place și-mi va plăcea întotdeauna. Am să mă întorc cât mai curând posibil la escaladă, activitate ce mă face să mă simt mult mai bine atât fizic cât și psihic. Și cred că e foarte important să acorzi cât mai mult timp activităților care te fac să te simți bine (se poate aplica și la sporturi gen aruncatul cu privirea :) ).

 

În orice caz, Cheile Turzii merită încercate de către orice cățărător român, începător sau profesionist, sunt suficiente variante pentru toată lumea. Iar organizațiile alpine din zonă împreună cu salvamontiștii responsabili au grijă ca totul să decurgă fără incidente.

 

Așadar și prin urmare, Enjoy your climbing!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *