Cu Lumea În Spate

În viață e ca și în natură: o mulțime de elemente, dar dacă știi să le potrivești, vei avea întotdeauna un tablou de excepție.

Category Archives: Prin Lume

Despre înconjurul lumii cu autostopul – Rad Timotei

Căutând pe net despre călătorii, am dat de numele lui Rad Timotei alături de cuvintele „Înconjurul lumii cu autostopul”. Mi-a atras atenția din mai multe puncte de vedere: în primul rând orice poveste care include înconjurul lumii pentru mine este mai mult decât fascinantă. De ce? Păi e acel vis al meu, „the” vis, îmi place să călătoresc, să vizitez, să încerc lucruri noi. Pe când la mine e doar stadiu de vis, mai mult sau mai puțin, el chiar trăiește acest vis, care e și-al lui, clar, din momentul în care chiar și fără prea mari posibilități financiare, el e acolo, în lume. Pentru că vrea… și-atât.

Timi

În al doilea rând, după ce tot încercam să-mi dau seama de unde îl știu pe omul ăsta, după câteva aprofundări, mi-a picat fisa. A fost coleg cu mine la facultate, la Cluj. Nu-mi amintesc multe despre el, eram și în grupe diferite, și totuși rușinică mie, având în vedere că din 300 și ceva de studenți în an, băieții îi puteai număra pe degetele de la mâini (poate împrumutând și câteva de la picioare). 

Există și un în al treilea rând: autostopul. Chiar dacă am practicat meseria asta destul de multă vreme în țară, cred totuși că pentru a face asta, mai ales la nivel internațional, îți trebuie o doză de nebunie. Și curaj. Și multă răbdare. Cred că am început să merg singură cu ia-mă nene de pe la 14-15 ani, când mergeam la bunici, o distanță de 65 km. Și pentru că înTimi 4România se obișnuiește să îl recompensezi bănește pe cel care te ajută să ajungi la destinație, am preluat și eu obiceiul, mai mult sau mai puțin. De cele mai multe ori „mai mult”. Nu știu, mi-era rușine să mă dau jos din mașină cu un simplu mulțumesc, deși mă exaltam toată atunci când omul îmi dorea „să fiu sănătoasă” și rămâneam cu bănuții în buzunar. Mai târziu de-abia am adoptat o altă tactică, și anume întrebam frumos de la început dacă se poate fără bani, și era alegerea omului dacă vrea să mă ia sau nu. Dar pe majoritatea fețelor vedeam o urmă de dezamăgire că iar își ocupă omul locul din mașină fără să scoată măcar un picuț din banii de benzină. Și parcă nu-mi place sentimentul de a dezamăgi pe cineva, fie el și un necunoscut, care până la urmă îmi face un favor. Ce să fac dacă e genul de om care nu face favoruri pe gratis?

Voi povesti cu altă ocazieTimi 3 mai multe dintre pățaniile sau aventurile mele cu autostopul. Acum revin la Timotei, sau Timi cum am observat că îl numește lumea. E ardelean, și are un stil de a povesti care pe mine mă încântă la maxim, mai buruienat cum zice el. E plin de umor și citindu-l, parcă ți-e foarte ușor să-i derulezi filmul. Și ce de scenarii are… palpitante, nebunești, extaziante, cu personaje controversate, cu locuri superbe care îți oferă pe tavă povești periculoase. Cam ceva în genul: „În 5 februarie 2013, la ora 12:00 am ieşit din casă (din Madrid) cu direcţia Sahara. Şi pentru că toată lumea are impresia că mă expun la multe pericole în aceste călătorii… tre’ să recunosc că de data asta era să o păţesc urât de tot! Coborând scările, să ies din bloc, am călcat cumva aiurea şi era cât pe ce să îmi rup picioru’! Cu rucsacul de 18 kilograme în cârcă şi grăbit, ca de obicei, nu am calculat bine unghiul problemei. Important e că nu a fost nimic serios şi că mi-am continuat drumul!” 😀

Chiar dacă oamenii te pot dezamăgi foarte ușor, din povestirile lui Timi realizezi că e foarte important să ștTimi 2ii să-i apreciezi pe aceia care sunt deosebiți. Și mai mult, întotdeauna m-a fascinat călătoritul de dincolo de turism, în sensul că lucrurile cu adevărat frumoase le vezi dincolo de ceea ce este promovat și cunoscut. Iar autostopul te ajută să descoperi aceste minunății, obiceiuri, legende ale locurilor, cultura localnicilor, direct de la oamenii care trăiesc acolo. Sunt acei oameni care nu au chef să stea de vorbă cu tine, și asta e, nu-i poți condamna. Dar mai sunt aceia care te încântă cu experiențele, cunoștiințele sau sfaturile lor de viață. Și poți spune că astfel ajungi să cunoști cu adevărat lumea, prin ochii oamenilor de rând. Cum spune și Timi, adevărata plăcere în ceea ce face el, pe lângă faptul că vede atâtea locuri frumoase, se găsește în conversațiile cu oamenii (cu bune sau rele, tot a cunoaște se cheamă).

Eu zic să-l citiți pe el, pe blog, facebook sau să îl urmăriți pe youtube (Timotei Rad). Dacă dați un search cu numele lui o să găsiți interviuri, articole în ziare, emisiuni unde este invitat, cu mențiunea că deține titlul de „singurul român care face înconjurul lumii cu autostopul”. Eu îi zic baftă și să fie sănătos să ne ne înbucure cu cât mai multe povestiri.

Buziaș, un oraș cu istorie

Mulți dintre voi probabil ați fost sau ați auzit de Buziaș, situat la o distanță de 35 km de Timișoara și 26 km de Lugoj. Am trecut de câteva ori prin el, dar nu m-am oprit până acum. Într-o zi cu soare însă, la o plimbare scurtă cu motorul, parcul din Buziaș, ca destinație, este o alegere potrivită.

20140322_153611

Ca o primă impresie, localitatea dă o senzație de loc părăsit, pustiu pe străzi, o benzinărie fără nume și cu o singură pompă te face să te gândești că ar fi fost mai bine să ai suficientă benzină. Intrând însă mai înspre inima orașului, încep să observ casele, care se arată din ce în ce mai somptuoase, cu coloane mari la intrare, multe încă în construcție. Pe fațade sunt trecute numele vilelor, sau castelelor 😎 cum se auto-intitulează. Ca o paranteză, am observat că multe case din Banat au zidite numele și anul construirii pe fațadă. Treceam prin sate și vânam casele care datează de dinainte de 1900 și îmi pierdeam gândurile înspre vremurile acelea, încercând să-mi imaginez cum arăta casa sau locurile acum mai bine de 100 de ani.

Nu mi-am făcut lecțiile de-acasă în privința istoriei orașului, dar parcul mi-a inspirat un aer de vechi, nu de uzat, ci mai degrabă în sensul de demult, din 2 mari motive: colonada din lemn și platanii imenși. Datorită informației magice de pe internet, am aflat mai multe despre orășelul ăsta. Este atestat documentar din sec XIV-XV, iar în 1839 a fost declarat stațiune balneară, datorită bogăției în izvoare cu apă minerală, bazele stațiunii  fiind construite din 1819.

20140322_153835

Promenada acoperită din Buziaș este unică în Europa prin lungimea sa de 500 m, și recunoscută pentru stilul arhitectural bizantin. Sculpturile din lemn sunt sub formă de draperii sau imită dantela. Construită în anul 1875 pentru împărăteasa de Austria, are rol de a proteja de ploaie, soare sau ninsoare pe cei care fac plimbări în parc, iar aerosolii de aici se spune că au efecte curative.

20140322_154315

Nu am auzit foarte multe despre ce fel de tratamente se fac aici, dar tot un articol de pe internet spune că astăzi la Buzias se tratează bolile cardiovasculare, boli ale sistemului nervos central, tulburări neuro-psihice, afecțiuni ale tubului digestiv, afecțiuni ale rinichilor și căilor urinare, boli de nutriție și metabolism și afecțiuni ginecologice. Despre hotelurile din Buziaș

O plimbare la vecinii sârbi, Stara Palanka

Din anul 2010, românii pot intra în Serbia doar cu buletinul. Cu atât mai bine dacă ți se face poftă de pește de la Dunăre și nu ai un pașaport pregătit, pentru că din Timișoara sunt doar 112 km până la locația despre care am să vă povestesc.

Ne-am urcat luni dimineață pe motoare, deși era înnorat, în speranța că previziunile meteo se vor adeveri și va ieși soarele. Frigul nu era extrem, serbiadar parcă totuși ne doream măcar vreo 2 grade în plus. Dar ce nu rabdă omul pentru o plimbare? Prima oprire a fost în benzinăria de la ieșirea din Denta, unde am încercat și eu, ca omul care se oprește pe drum, să caut o toaletă. Mi se spune sec: „Nu e funcțională!”, fără ca răspunsul să vină și cu o soluție. Dar suntem români, cum să nu ne descurcăm? Mă uit de jur împrejur și zăresc, nu departe, o frumusețe de tufă. În afară de niște spini răutăcioși, problema s-a rezolvat cu bine.

Auzisem că la vamă s-ar putea să avem de stat, să ne ia la scotocit, mă gândeam că o să aibă o problemă cu cagulele de vânt de sub cască (îmi și imaginam cum o să scoată mitralierele – of, mă uit prea mult la filme 😀 ) , însă mai puțin faptul că a trebuit totuși să ne vadă fețele, ceea ce e de înțeles, am trecut repede prin vamă. Odată intrați pe teritoriul Serbiei, a trebuit să ne supunem regulilor de circulație cu limită de 80 km/oră în afara localităților și 40 km/oră în localități, asta pentru că nu aveam nevoie de probleme și bani aruncați pe amenzi. Țară străină, încerci să te comporți impecabil.

Peisajul nu se schimbă mult față de România: ne-a ieșit în cale o vulpe din câmp și am speriat un fazan ce stătea liniștit pe marginea drumului. Gunoaiele se simt și ele ca acasă. La intrarea în Vrsac am trecut pe lângă groapa de gunoi, iar pomii de pe lângă erau împodobiți cu pungi luate de vânt, mai ceva ca brazii de Crăciun. Să nu uităm și de strigatul prețurilor de ciorapi la tarabele din centrul orașului sau de lumea din sate care se uită lung din drum la cei care trec. Ce mai, lucruri bine cunoscute din propria țărișoară.

Ajungem într-un final la destinație, în Stara Palanka, unde se termină drumul și începe Dunărea (un braț al ei). De-acolo se poate merge mai departe doar cu bacul. Pe ambele părți este câte un restaurant, și din câte am înțele20140310_132843s nu sunt singurele. La următoarea tură, când va fi vremea mai bună și ziua mai lungă, o să vedem ce altceva mai este în zonă, dar de data asta cel puțin, am fost foarte mulțumiți de ceea ce am avut parte. Localul se numește Dunavski Cvet, mâncarea este delicioasă, iar prețurile bunicele. Se poate plăti în dinari, euro, lei „Da da da, dinari, euro, lei, da da!” ni s-a spus. Partea bună este că meniul este în sârbește și în română, iar partea amuzantă este felul în care este tradus: „sălată srbiască” este doar un exemplu, pe restul le analizați voi (poză). Am încercat o ciorbă de pește (dintr-o porție se satură 3 persoane), mult mai bună decât îmi aminteam eu de când am mâncat ultima dată, și la felul doi, șalău prăjit. La pește este inclusă garnitură din cartofi fierți, cu ceapă.

Oamenii sunt foarte ospitalieri, porțiile sunt pe săturate, iar vara este deschisă, chiar pe malul apei, și terasa.

20140310_142051

Am primit ajutor totuși cu recomandări și traducere de la doctorul Damaschin, care stătea singur la o masă și care vorbea foarte bine graiul bănățean românesc. El este  bătrânul tipic care are ce povesti la anii lui, care este foarte pasionat de istorie și poezie. Am ascultat de la el o poezie în grai bănățean, experiențe din vremea comunismului, traiul în sărăcie și opinii pe tema minorităților. Cred că e frumos, dacă ești bătrân, să ai pe cineva care te ascultă cu drag povestind despre câte și cum au fost…

Cumpărături la SCS Viena

header_service

„Shoppingul” este un subiect destul de delicat pentru mine, pentru că, sincer, nu mă prea pricep. Nu am fost niciodată interesată de modă, de mărci renumite de haine, sau de a avea o colecție impresionantă de pantofi. Mi-a plăcut întotdeauna natura, muntele, mersul desculță prin iarbă, stâncile, cocoțatul, chitara și lista continuă. Așa că se înțelege de ce mi-e aproape imposibil să stau bine împlântată pe tocuri, sau cât de incomode sunt fustele și unghiile lungi. Le practic, însă mai răruț. Așa că am să povestesc despre aventura mea în ale cumpărăturilor într-unul din cele mai mari centre comerciale din Europa: Shopping City Sud Viena, unde găsești de toate pentru toate gusturile.

Înainte să plec mi se spune că dacă mall-ul nostru din Timișoara mi se pare mare, acolo o să am nevoie de o hartă ca să știu pe unde mă aflu. Gândul m-a cam înspăimântat, pentru că deși am intrat de câteva ori în mall-ul nostru, încă mă pierd în el. Dar pentru că avem acces la informație, temele se pot face de acasa, harta la purtător și lucrurile merg mult mai ușor.

anfahrtsplanneu

              Așa arată harta centrului, sursa fiind site-ul oficial SCS.

Pentru că îmi place să cunosc și puțină istorie despre un loc pe care îl vizitez, am aflat că s-a început construcția mall-ului între 1970-1976 și s-a dezvoltat continuu până în ziua de azi. Se află în zona Vösendorf, în sudul Vienei, are o suprafață de 192.500 m² și peste 330 de magazine. Inițial am crezut că

Pe timp de iarnă sau vară, hai la Văliug!

Am rămas restantă cu un articol despre o promisiune pe care mi-am făcut-o în primul rând mie: și anume să nu treacă zăpada până nu pun schiurile în picioare. Datorită unor prieteni minunați, m-am ținut de promisiune și am urcat la Văliug cât încă a mai mers pârtia. Cu multă bucurie spun: checked!

Am vorbit cu Tanti gazdă să ne țină 2 camere ca să putem rămâne peste noapte, ne-am făcut bagajele și am plecat de la ploaia din Timișoara spre zăpada de la Văliug. Tanti gazdă este foarte de treabă și vorbăreață, iar pe soțul ei, nu prea am reușit să-l vedem la față. Aparent, ea era cea care conducea afacerea. Femeie gospodină, ne-a dat să gustăm din preparatele ei pentru iarnă (murături, cârnaț afumat), ne-a arătat dulapurile pline de țesături tradiționale și ne-a povestit despre fiica ei pictoriță, arătându-ne câteva tablouri de pe pereți. Seara apare și domnul soț în peisaj și ne punem la o dezbatere pe tema politicii în zona Văliug.

 XALE4O166929-02

Cu statut de cazați permanent erau 2 personaje canine, fiecare cu o personalitate bine dezvoltată. ”Ea câine” foarte stilată, cu părul pe ochi, frezată și țanțoșă dar și foarte lipicioasă. ”El câine”…ei bine, el puțin mai ciudat. Când l-am văzut prima dată am zis că-și bate joc de mine, pentru că stătea cu limba scoasă. Mi-am zis, ia uite ce câine urâcios, nici nu mă cunoaște și deja îmi scoate limba. Am aflat repede că era o stare permanentă a limbii lui, adică pe-afară, așa că l-am iertat pentru întâmpinarea nepotrivită. Dar curând am aflat că are o treabă cu picioarele în mișcare și sare să muște. Într-un moment de neatenție,