Cu Lumea În Spate

În viață e ca și în natură: o mulțime de elemente, dar dacă știi să le potrivești, vei avea întotdeauna un tablou de excepție.

Category Archives: Pe motor

Buziaș, un oraș cu istorie

Mulți dintre voi probabil ați fost sau ați auzit de Buziaș, situat la o distanță de 35 km de Timișoara și 26 km de Lugoj. Am trecut de câteva ori prin el, dar nu m-am oprit până acum. Într-o zi cu soare însă, la o plimbare scurtă cu motorul, parcul din Buziaș, ca destinație, este o alegere potrivită.

20140322_153611

Ca o primă impresie, localitatea dă o senzație de loc părăsit, pustiu pe străzi, o benzinărie fără nume și cu o singură pompă te face să te gândești că ar fi fost mai bine să ai suficientă benzină. Intrând însă mai înspre inima orașului, încep să observ casele, care se arată din ce în ce mai somptuoase, cu coloane mari la intrare, multe încă în construcție. Pe fațade sunt trecute numele vilelor, sau castelelor 😎 cum se auto-intitulează. Ca o paranteză, am observat că multe case din Banat au zidite numele și anul construirii pe fațadă. Treceam prin sate și vânam casele care datează de dinainte de 1900 și îmi pierdeam gândurile înspre vremurile acelea, încercând să-mi imaginez cum arăta casa sau locurile acum mai bine de 100 de ani.

Nu mi-am făcut lecțiile de-acasă în privința istoriei orașului, dar parcul mi-a inspirat un aer de vechi, nu de uzat, ci mai degrabă în sensul de demult, din 2 mari motive: colonada din lemn și platanii imenși. Datorită informației magice de pe internet, am aflat mai multe despre orășelul ăsta. Este atestat documentar din sec XIV-XV, iar în 1839 a fost declarat stațiune balneară, datorită bogăției în izvoare cu apă minerală, bazele stațiunii  fiind construite din 1819.

20140322_153835

Promenada acoperită din Buziaș este unică în Europa prin lungimea sa de 500 m, și recunoscută pentru stilul arhitectural bizantin. Sculpturile din lemn sunt sub formă de draperii sau imită dantela. Construită în anul 1875 pentru împărăteasa de Austria, are rol de a proteja de ploaie, soare sau ninsoare pe cei care fac plimbări în parc, iar aerosolii de aici se spune că au efecte curative.

20140322_154315

Nu am auzit foarte multe despre ce fel de tratamente se fac aici, dar tot un articol de pe internet spune că astăzi la Buzias se tratează bolile cardiovasculare, boli ale sistemului nervos central, tulburări neuro-psihice, afecțiuni ale tubului digestiv, afecțiuni ale rinichilor și căilor urinare, boli de nutriție și metabolism și afecțiuni ginecologice. Despre hotelurile din Buziaș

O plimbare la vecinii sârbi, Stara Palanka

Din anul 2010, românii pot intra în Serbia doar cu buletinul. Cu atât mai bine dacă ți se face poftă de pește de la Dunăre și nu ai un pașaport pregătit, pentru că din Timișoara sunt doar 112 km până la locația despre care am să vă povestesc.

Ne-am urcat luni dimineață pe motoare, deși era înnorat, în speranța că previziunile meteo se vor adeveri și va ieși soarele. Frigul nu era extrem, serbiadar parcă totuși ne doream măcar vreo 2 grade în plus. Dar ce nu rabdă omul pentru o plimbare? Prima oprire a fost în benzinăria de la ieșirea din Denta, unde am încercat și eu, ca omul care se oprește pe drum, să caut o toaletă. Mi se spune sec: „Nu e funcțională!”, fără ca răspunsul să vină și cu o soluție. Dar suntem români, cum să nu ne descurcăm? Mă uit de jur împrejur și zăresc, nu departe, o frumusețe de tufă. În afară de niște spini răutăcioși, problema s-a rezolvat cu bine.

Auzisem că la vamă s-ar putea să avem de stat, să ne ia la scotocit, mă gândeam că o să aibă o problemă cu cagulele de vânt de sub cască (îmi și imaginam cum o să scoată mitralierele – of, mă uit prea mult la filme 😀 ) , însă mai puțin faptul că a trebuit totuși să ne vadă fețele, ceea ce e de înțeles, am trecut repede prin vamă. Odată intrați pe teritoriul Serbiei, a trebuit să ne supunem regulilor de circulație cu limită de 80 km/oră în afara localităților și 40 km/oră în localități, asta pentru că nu aveam nevoie de probleme și bani aruncați pe amenzi. Țară străină, încerci să te comporți impecabil.

Peisajul nu se schimbă mult față de România: ne-a ieșit în cale o vulpe din câmp și am speriat un fazan ce stătea liniștit pe marginea drumului. Gunoaiele se simt și ele ca acasă. La intrarea în Vrsac am trecut pe lângă groapa de gunoi, iar pomii de pe lângă erau împodobiți cu pungi luate de vânt, mai ceva ca brazii de Crăciun. Să nu uităm și de strigatul prețurilor de ciorapi la tarabele din centrul orașului sau de lumea din sate care se uită lung din drum la cei care trec. Ce mai, lucruri bine cunoscute din propria țărișoară.

Ajungem într-un final la destinație, în Stara Palanka, unde se termină drumul și începe Dunărea (un braț al ei). De-acolo se poate merge mai departe doar cu bacul. Pe ambele părți este câte un restaurant, și din câte am înțele20140310_132843s nu sunt singurele. La următoarea tură, când va fi vremea mai bună și ziua mai lungă, o să vedem ce altceva mai este în zonă, dar de data asta cel puțin, am fost foarte mulțumiți de ceea ce am avut parte. Localul se numește Dunavski Cvet, mâncarea este delicioasă, iar prețurile bunicele. Se poate plăti în dinari, euro, lei „Da da da, dinari, euro, lei, da da!” ni s-a spus. Partea bună este că meniul este în sârbește și în română, iar partea amuzantă este felul în care este tradus: „sălată srbiască” este doar un exemplu, pe restul le analizați voi (poză). Am încercat o ciorbă de pește (dintr-o porție se satură 3 persoane), mult mai bună decât îmi aminteam eu de când am mâncat ultima dată, și la felul doi, șalău prăjit. La pește este inclusă garnitură din cartofi fierți, cu ceapă.

Oamenii sunt foarte ospitalieri, porțiile sunt pe săturate, iar vara este deschisă, chiar pe malul apei, și terasa.

20140310_142051

Am primit ajutor totuși cu recomandări și traducere de la doctorul Damaschin, care stătea singur la o masă și care vorbea foarte bine graiul bănățean românesc. El este  bătrânul tipic care are ce povesti la anii lui, care este foarte pasionat de istorie și poezie. Am ascultat de la el o poezie în grai bănățean, experiențe din vremea comunismului, traiul în sărăcie și opinii pe tema minorităților. Cred că e frumos, dacă ești bătrân, să ai pe cineva care te ascultă cu drag povestind despre câte și cum au fost…

Pe 2 roți, motoare și vise

Îmi amintesc cu drag cum mă ducea tata cu Mobra la grădiniță. Da, cu Mobra, care era o modă pe vremea aia! :) Nu am o imagine clară în minte, însă îmi amintesc foarte bine senzația, cum stăteam eu fericită pe rezervorul motorului, cu tata în spatele meu. Mi se părea că aveam o viteză fantastică; în realitate, era chiar foarte mică. Dar pentru că și eu eram mică, proporțional era numai bine. Încă de pe atunci visez că atunci când voi fi mare, voi avea motorul meu.

 

Mi-am luat A-ul în același timp cu B-ul, am zis clar că nu o să fac una fără alta. Sunt aproape 6 ani de atunci și eu am avut ocazia, din păcate, să conduc doar scutere. Întorc capul prin oraș, sau în afara orașului, sau oriunde îi văd, după fiecare motor care trece pe lângă mine. Nu știu, îmi inspiră atâta libertate, un sentiment aproape de cel de a zbura. Nu mi-am permis să cer nimănui motorul, pentru că se știe, teoretic cel puțin, ”motorul și nevasta nu se împrumută la nimeni”, însă am avut prieteni care m-au luat ca și pasager. E mult mai bine decât nimic, dar e aproape ca și cum ai sta în dreapta. Visam de multe ori, în nopțile lungi, cum mă urc pe motor și plec, nu contează unde, doar să simt vântul în față și să fiu doar eu cu mine și zgomotul motorului.

 

4527818-group-of-motorcycles

 

Acum vine și partea interesantă: după toatele visele și senzațiile de bine care mă leagă de motor, există acele guri care-mi suflă în ceafă și spun într-una că dacă vreau motor, probabil îmi doresc să mor curând. Le tot spun, ”Oameni buni, accidente se pot întâmpla oriunde!”, cam așa cum zice și reclama de la Lion, în casă, sau mergând pe stradă. Și nu sunt de acord să nu fac ceea ce îmi place doar pentru că e mai mare riscul de a păți ceva.