Cu Lumea În Spate

În viață e ca și în natură: o mulțime de elemente, dar dacă știi să le potrivești, vei avea întotdeauna un tablou de excepție.

Category Archives: Despre oameni

Prietenie : Eu și Ea de-o viață

Oamenii sunt ființe sociale. Au nevoie de alți oameni în jurul lor, au nevoie de interacțiune pentru a simți complexitatea. De aceea familia reprezintă o  bază fundamentală în dezvoltarea individului, ca mai apoi acesta să-și formeze propria familie, propriul cerc de prieteni în funcție de compatibilitatea personalităților.

 

Am făcut această introducere la un subiect care mie îmi place tare mult, și anume prietenia.  Îmi place să spun în gura mare că am o prietenă pe care nu-mi amintesc când am cunoscut-o, și asta nu pentru că eram beată sau în alte stări ciudate :) , ci pentru că aveam cam 3 anișori. De atunci am crescut împreună, am fost colege de bancă până inclusiv în ultimul an de facultate, am trecut prin bune și rele, prin fericiri și tristeți și nu ne-am certat niciodată pe tema băieților :) . Iar când sunt supărată îmi aduce ciocolată, it always works 😀.

DSCF0880

Ea este Didi și pentru că eram un duo de nedespărțit, eu obișnuiam să fiu din acest motiv Dexter. Mda, a fost o perioadă interesantă, dar pentru că eu nu eram de nici o culoare vreo expertă în inovații tehnologice, nu dețineam un laborator și nici nu purtam ochelari, mi-au retras repede porecla. Însă pe parcurs am primit altele (la facultate de exemplu eram ”siamezele”), sau ne-am însușit noi câteva (pentru că de multe ori petreceam timpul și împreună cu sora ei, formam trioul Powerpuff Girls, Didi era blonda, iar eu bruneta, ni se potriveau oarecum și caracterele). 

Un talent mai puțin cunoscut

Un singur om, o chitară, mult talent și originalitate. Tipul parcă are o întreagă formație în spate, și totuși e un singur om. Mi l-a recomandat un prieten ca și exemplu de cântat la chitară, și nu mai știam cum să-l înjur…mda, am observat că în momentul în care ești uimit de ce poate să facă cineva, chiar dacă este admirație ceea ce simți față de acel om, îți vine să-l lauzi puțin cam așa : „Du-te dracu, nu ești normal! Să mori tu! Nuuu cred, cât de idiot poți să fii!” și lista continuă.

 

Acest Jon Gomm a început să cânte la ukulele la vârsta de 2 ani. Ca o paranteză, sincer, am aflat ce înseamnă ukulele, un cuvânt ce mi se pare prea haios de pronunțat, acum câteva zile. Mă sună soră-mea să-mi spună mega încântată că i-a cumpărat de Moș Nicolae la Radu, băiețelul ei de 2 ani, ukulele. Răspunsul meu: „Uku-ce? Și cu ce se mănâncă?”.

 

Îmi explică ea că Radu, după ce mă văzuse pe mine cu chitara, transforma orice jucărie în instrument de cântat. Pentru că nu i-ar fi folosit o chitară mare, i-a cumpărat una mică, doar cu 4 corzi, care se cheamă ukulele…Aha! Am mai învățat și eu ceva. Revenind la subiectul nostru, după ce a cântat 4 ani la ukulele, a început cu lecțiile de chitară clasică, la 6 ani. La 12 ani deja cânta împreună cu tatăl său, iar ca adolescent a încercat și chitara electrică. Așa că „pasionat” este cuvântul cu care l-aș caracteriza.

 

Interesant este că nu s-a mulțumit să fie doar un bun chitarist. Cred și eu că omul talentat se mai plictisește făcând același lucru prea mult timp, așa că s-a gândit să-și creeze un one man band. Așa s-au născut, folosind doar chitara rece pe care o ținea în brațe, sunete de tobe, de bas, chitara electrică. Cel mai mult m-a uimit faptul că folosea dezacordajul ca tehnică. Când l-am auzit prima dată mă tot așteptam să sune din ce în ce mai prost chitara de la atâta dezacordat, dar am realizat că omu’ știa ce face, și suna mai mult decât bine de fiecare dată. Ca să fie pachetul complet, după un intro fabulos cu chitara, îmi mai trântește și o voce caldă și cu un timbru deosebit. Tot singur își scrie și piesele.

 

Nu l-a interesat niciodată să fie comercial. Cântă prin pub-uri sau la festivaluri în Anglia și Europa, iar CD-ul pe care și l-a înregistrat singur acasă, „Hypertension”, a fost vândut în peste 10 mii de exemplare fără a avea în spate o promovare intensă. Deși are un număr frumușel de vizualizări pe youtube, vreo 3 mil jumate, e mult prea mic în fața lui Gangnam style. Mă tot întreb de ce…

Dacă sunteți interesați de mai mult, site-ul oficial

http://www.jongomm.com/home.cfm

 

Lumea angajatorului

El, patronul, e un fel de atotputernic si unicul factor de decizie pe parcela lui. Am trăit experiența unui job care, prin cuvintele pline de pasiune ale „șefului”, mai că îmi venea să cred ca mi-am găsit în sfârșit locul. Asta până în momentul în care am îndrăznit, din motive de sănătate, să nu mai fiu disponibila 24 din 24.

 

Să o luăm totuși cu începutul. Firmă mică, un singur șef, salariul  mic, muncă multă. Nu că ar fi o noutate că așa merg lucrurile în modul cel mai normal, dar nu au existat pretenții. Mulțumirea era că mă simțeam utilă, că simțeam importanța unei realizări, oricât de mică ar fi fost ea. Unii spuneau cum că ar fi fost exploatare, dar eu consideram că munca mea are o valoare, și deocamdată era răsplătită suficient. Eu puteam sa învăț meserie, seful putea sa-și gândească strategiile viitoare.

Bad-Boss-e1345836904836

Nu am remarcat că în jurul meu