Cu Lumea În Spate

În viață e ca și în natură: o mulțime de elemente, dar dacă știi să le potrivești, vei avea întotdeauna un tablou de excepție.

Category Archives: Despre oameni

O plimbare la vecinii sârbi, Stara Palanka

Din anul 2010, românii pot intra în Serbia doar cu buletinul. Cu atât mai bine dacă ți se face poftă de pește de la Dunăre și nu ai un pașaport pregătit, pentru că din Timișoara sunt doar 112 km până la locația despre care am să vă povestesc.

Ne-am urcat luni dimineață pe motoare, deși era înnorat, în speranța că previziunile meteo se vor adeveri și va ieși soarele. Frigul nu era extrem, serbiadar parcă totuși ne doream măcar vreo 2 grade în plus. Dar ce nu rabdă omul pentru o plimbare? Prima oprire a fost în benzinăria de la ieșirea din Denta, unde am încercat și eu, ca omul care se oprește pe drum, să caut o toaletă. Mi se spune sec: „Nu e funcțională!”, fără ca răspunsul să vină și cu o soluție. Dar suntem români, cum să nu ne descurcăm? Mă uit de jur împrejur și zăresc, nu departe, o frumusețe de tufă. În afară de niște spini răutăcioși, problema s-a rezolvat cu bine.

Auzisem că la vamă s-ar putea să avem de stat, să ne ia la scotocit, mă gândeam că o să aibă o problemă cu cagulele de vânt de sub cască (îmi și imaginam cum o să scoată mitralierele – of, mă uit prea mult la filme 😀 ) , însă mai puțin faptul că a trebuit totuși să ne vadă fețele, ceea ce e de înțeles, am trecut repede prin vamă. Odată intrați pe teritoriul Serbiei, a trebuit să ne supunem regulilor de circulație cu limită de 80 km/oră în afara localităților și 40 km/oră în localități, asta pentru că nu aveam nevoie de probleme și bani aruncați pe amenzi. Țară străină, încerci să te comporți impecabil.

Peisajul nu se schimbă mult față de România: ne-a ieșit în cale o vulpe din câmp și am speriat un fazan ce stătea liniștit pe marginea drumului. Gunoaiele se simt și ele ca acasă. La intrarea în Vrsac am trecut pe lângă groapa de gunoi, iar pomii de pe lângă erau împodobiți cu pungi luate de vânt, mai ceva ca brazii de Crăciun. Să nu uităm și de strigatul prețurilor de ciorapi la tarabele din centrul orașului sau de lumea din sate care se uită lung din drum la cei care trec. Ce mai, lucruri bine cunoscute din propria țărișoară.

Ajungem într-un final la destinație, în Stara Palanka, unde se termină drumul și începe Dunărea (un braț al ei). De-acolo se poate merge mai departe doar cu bacul. Pe ambele părți este câte un restaurant, și din câte am înțele20140310_132843s nu sunt singurele. La următoarea tură, când va fi vremea mai bună și ziua mai lungă, o să vedem ce altceva mai este în zonă, dar de data asta cel puțin, am fost foarte mulțumiți de ceea ce am avut parte. Localul se numește Dunavski Cvet, mâncarea este delicioasă, iar prețurile bunicele. Se poate plăti în dinari, euro, lei „Da da da, dinari, euro, lei, da da!” ni s-a spus. Partea bună este că meniul este în sârbește și în română, iar partea amuzantă este felul în care este tradus: „sălată srbiască” este doar un exemplu, pe restul le analizați voi (poză). Am încercat o ciorbă de pește (dintr-o porție se satură 3 persoane), mult mai bună decât îmi aminteam eu de când am mâncat ultima dată, și la felul doi, șalău prăjit. La pește este inclusă garnitură din cartofi fierți, cu ceapă.

Oamenii sunt foarte ospitalieri, porțiile sunt pe săturate, iar vara este deschisă, chiar pe malul apei, și terasa.

20140310_142051

Am primit ajutor totuși cu recomandări și traducere de la doctorul Damaschin, care stătea singur la o masă și care vorbea foarte bine graiul bănățean românesc. El este  bătrânul tipic care are ce povesti la anii lui, care este foarte pasionat de istorie și poezie. Am ascultat de la el o poezie în grai bănățean, experiențe din vremea comunismului, traiul în sărăcie și opinii pe tema minorităților. Cred că e frumos, dacă ești bătrân, să ai pe cineva care te ascultă cu drag povestind despre câte și cum au fost…

Care este stilul tău?

Be_Yourself_by_DianaeSursa foto

Suntem oameni și prin definiție, diferiți. Ne formăm o personalitate, un fel de a fi, adoptăm diverse stiluri de viață în funcție de experiența fiecăruia, de ceea ce ni se potrivește, ceea ce ne dorim sau ceea ce ne caracterizează, de locul unde suntem sau de oamenii din jurul nostru. 

Definiția ”stilului” conform DEX-ului este:  mod specific de exprimare într-un anumit domeniu al activității omenești, pentru anumite scopuri ale comunicării; fel propriu de a se exprima al unei persoane.

Există zeci de stiluri, de a fi sau a face ceva, în orice domeniu la care te poți gândi: stil de viață (foarte complex), de relaționare, de conducere, de muzică, de îmbrăcăminte, de învățare, de predare, de comunicare și multe altele. Este un subiect vast, dar vreau să insist asupra unui aspect, și anume : „Tu știi ce stil ți se potrivește? „.

Consider că sunt 3 mari categorii ale stilurilor pe care le adoptăm:

1. stil impus de societate sau de anumite norme de conduită

Există o varietate de stiluri care ne pot fi impuse: la locul de muncă, la un concert la operă, la o întâlnire de afaceri, într-un club select, stiluri care se pot sau nu se pot suprapune cu stilul propriu. Ideal este, că dacă ele nu se suprapun, să facem alegerea de a fi noi înșine și să evităm cât de mult posibil astfel de locuri.

Copilăria la țară

IMG_0642

Iubesc natura! Întotdeauna am fost fascinată de verdele ierbii, de albastrul cerului, de stelele nopții, de munți și lacuri, de tot ce e natural și cât mai puțin modificat de om. Și asta pentru că mi-am petrecut o mare parte din vacanțe la bunici, la țară. Nu era genul de timp în care ești răsfățat în toate felurile de bunici, sau colinzi ulițele satului cu alți copii sau ai ceva de spus în legătură cu organizarea propriului timp. Totul mi-era calculat în funcție de treburile agricole din gospodărie.

IMG_0605

Încă de foarte mică am fost învățată să muncesc.  Copil fiind, uram dar iubeam în același timp mersul la câmp. Îmi uram bătăturile, mâinile aspre, durerile de mușchi, mă chinuia trezitul de dimineață (ora 7:00 de multe ori), căldura și mușcăturile de furnici sau alte bâzâitoare cu ace. Dar iubeam în același timp aerul curat, liniștea dealurilor, frăgezimea ierbii, gustul mâncării proaspete și a apei de fântână. Iubeam dealul, copacii și alergatul desculță. Încă mă întreabă lumea care nu mă cunoaște: „Adela, dar ce ai tu cu copacii?”

La Dance Stage Timișoara se dansează

Vorbeam într-un articol anterior despre cât de străină a început să-mi fie viața de noapte și ieșitul în oraș. Asta rămâne încă bătut în cuie însă cu o mică excepție: sâmbăta în Dance Stage, locul unde se dansează. Nu contează de la ce club de dans ești, până la urmă nici nu contează dacă știi să dansezi. Important e că acolo lumea se strânge în fiecare sâmbătă seara ca să petreacă prin dans.

 

269555_376182082460574_842582817_nParty-ul se ține în sala de cursuri, spațioasă, creată special pentru dans, cu oglinzi uriașe pe unul dintre pereți. Există suficiente mese și scaune pentru cei obosiți și un bar vă stă la dispoziție cu beuturi alcoolice sau nonalcoolice. Foarte important este că în sală nu se fumează, deci în timp ce gâfâi în timpul unui dans mai alert, nu inspiri și fum de țigară. Pentru nefumători e cu atât mai bine. Fumătorii nu trebuie să-și facă însă probleme, există spațiu amenajat pentru fumat chiar în holul din care se intră în sală.

 

În plus, am fost fascinată de onestitatea oamenilor care frecventează party-ul de sâmbătă. După ce mi-am fumat țigara pe hol, am intrat în sală fără să-mi iau însă și poșeta cu mine, o lăsasem afară pe masă. Când m-am trezit și eu că-mi lipsește geanta, trecuse aproape o oră și fug disperată s-o caut. Am fost foarte impresionată și de-a dreptul surprinsă că geanta mea și evident, tot ce era în ea, erau neatinse. Faini oameni!

 

Se dansează cam de toate: societate, latino și dansuri de grup. Se încurajează bunele maniere și bineînțeles distracția la maxim. Lumea este drăguță, zâmbitoare și întotdeauna doritoare să mai explice celor care nu cunosc câte o figură nouă de dans. Se organizează petreceri tematice de sărbători și nu numai și se prezintă din când în când o coregrafie nouă.

 

Intrarea este 10 lei, sumă în care este inclusă o băutură de la bar. Adresa este pe Str I.M. Pestalozzi, Nr. 20/A (intrarea de pe Str. Cuvin). Pentru mai multe detalii despre organizatori și activități, puteți vizita pagina oficială 

 

Indicat să aduceți haine de schimb și papuci comozi pentru dans.

Vă aștept la o seară de dans!



Proprietari și chiriași în Timișoara

Din păcate, sau din fericire, depinde cum privești problema, sunt chiriașă de aproximativ 8 ani. În acest timp am avut experiențe frumoase sau mai puțin frumoase cu deținătorii spațiului pe care l-am închiriat. Recent, o poveste mai nefericită despre o proprietară ”puțin mai sensibilă”.

 

Am locuit în apartamentul din care am să mă mut în curând timp de 1 an și 2 luni. Personal m-am întâlnit o singură dată cu proprietara, o persoană tânără și chiar drăguță de altfel. Ni s-a stricat mașina de spălat, ne-a adus alta, s-a stricat dușul, l-a înlocuit. Nu locuiește în țară, iar colega de apartament era cea care ținea legătura cu ea. Așa că nu am prea apucat să stăm de vorbă, asta până recent. Pentru că ne mutăm și era nevoie să stabilim ultimele detalii, ne-a anunțat că va veni să discutăm. Nu a anunțat însă și când, ci a spus că în weekend pentru că aveam și noi 2 zile libere. Ne așteptam să dea vreun semn când ajunge, nu era să stau în casă până când apare și don’șoara. Cum semnul a întârziat să apară, ne gândeam că a renunțat la ideea de a veni, și mi-am văzut de ale mele.

index

 Duminică seara ajung și eu acasă și ce să vezi: un bilet pe care scria că a trecut pe la apartament dar noi n-am fost de găsit, pe un ton cumva acuzator, și că trece a doua zi să-i dăm banii pe chirie și cheltuieli. Eu, șoc! În primul rând a intrat fără să ne anunțe în apartamentul pentru care noi plăteam chirie și unde avem toate lucrurile. Nu că mi-ar lua ceva, dar din principiu, asta nu se face. În al doilea rând,